- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ministrul Elena Udrea a semnat un contract de finanţare a unor drumuri în Braşov
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a semnat vineri la Braşov contractul "Drumuri Acces Zonă Economică Coresi" finanţat prin Programul Operaţional Regional-Regio, ca parte a Planului Integrat de Dezvoltare a Municipiului Braşov, valoarea proiectului fiind de 30,8 milioane lei
Elena Udrea şi primarul Braşovului, George Scripcaru, au semnat, vineri, contractul de finanţare, urmând ca apoi să fie organizată licitaţia pentru executarea proiectului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"E un proiect important pentru oraş. Acesta, împreună cu altele pe care le-am semnat sau le vom semna, face parte din planul integrat de dezvoltare urbană a municipiului Braşov care a fost desemnat pol de creştere economică. În cadrul acestui program operaţional Braşov a primit 74,3 milioane de euro pentru mai multe obiective strategice de dezvoltare", a spus Udrea.
Valoarea totală a proiectului este de 30.798.669 lei, din care contribuţia din bugetul local al Primăriei Braşov este de 502.386 lei, iar restul de 24,3 milioane lei reprezintă suma nerambursabilă finanţată prin Programul Operaţional Regional - Regio.
Cererea de finanţare a fost depusă în noiambrie 2010, iar durata de execuţie a lucrării este estimată la 15 luni.
În cadrul acestui proiect, urmează să se construiască o arteră rutieră cu două benzi de circulaţie pe sens cu o lungime totală de peste doi kilometri, din care 1,6 kilometri drumuri nou construite şi 462 metri drumuri existente, reabilitate şi extinse. De asemenea, proiectul cuprinde amenajarea a patru sensuri giratorii, o trecere la nivel cu calea ferată reabilitată, un pod peste Timişul Sec construit (30 metri lungime), trotuare şi piste pentru biciclişti, spaţii verzi, trei perechi de staţii de transport în comun, un sistem de iluminat public (118 stâlpi amplasaţi) şi un sistem de colectare şi evacuare a apelor pluviale realizat.
Prin acest proiect se urmăreşte stimularea creşterii economice la nivelul Polului de creştere prin crearea infrastructurii de acces către zonele de dezvoltare economică din nord-vestul municipiului Braşov, creşterea gradului de mobilitate al persoanelor şi mărfurilor prin fluidizarea traficului şi reducerea duratei de deplasare cu un procent de 11,66% ca urmare a realizării arterei Est-Vest, dar şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu prin reducerea consumului de carburanţi şi diminuarea emisiilor poluante (CO2) cu 10,46% ca urmare a preluării traficului de noua arteră rutieră, potrivit unui comunicat al Primăriei Braşov.
De asemenea, alte beneficii ale proiectului sunt creşterea nivelului calităţii vieţii pentru membrii comunităţii locale prin reducerea poluării fonice şi atmosferice, amenajarea de noi spaţii verzi (în suprafaţă de 11.056,68 metri pătraţi), trotuare şi piste de ciclism (în suprafaţă de 16.083,34 metri pătraţi.).
În proiect este înclusă şi dezvoltarea reţelei de transport în comun prin introducerea unor trasee prin care se va realiza conexiunea est-vest la nivelul municipiului Braşov; creşterea ponderii mijloacelor de transport în comun din totalul vehiculelor, datorită realizării investiţiei, de la 3,23% (martie 2010) la 26,16% în următorii 10 ani.
Proiectul "Drumuri acces Zona Economică Coresi" este înscris în lista prioritară a Planului Integrat de Dezvoltare pentru Polul de creştere Braşov şi urmează să beneficieze de finanţare nerambursabilă în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 1 - "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere", Domeniul de intervenţie 1.1 "Planuri integrate de dezvoltare urbană", Sub-domeniul "Poli de creştere", categoria de operaţiuni "Reabilitarea infrastructurii urbane şi îmbunătăţirea serviciilor urbane, inclusiv transportul urban".
Alături de proiectul individual "Pasaj rutier - str. Independenţei", investiţia propusă intră în componenţa proiectului integrat "Acces spre zona economică Coresi-Tractorul".
Implementarea celor două proiecte individuale va conduce la asigurarea accesibilităţii către zonele de dezvoltare economică situate în nordul municipiului Braşov (zona economică Coresi, zona economică Braşov Nord). Din acest punct de vedere, investiţia propusă se corelează şi cu proiectele "Tronson centură de legătură DN13/DN1/DN73 - etapa I" şi "Tronson centură de legătură DN13/DN1/DN73 - etapa II", înscrise de asemenea în lista prioritară a PID, prin care se urmăreşte finalizarea centurii ocolitoare a municipiului Braşov prin racordarea DN13 la DN1 prin partea de nord-vest a oraşului. Iniţiativele menţionate vor crea astfel condiţiile de infrastructură necesare pentru asigurarea accesului la Centrul de afaceri, transfer tehnologic şi incubator de afaceri ce urmează să fie realizat prin proiectul cu acelaşi nume în Zona Economică Braşov Nord.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Reuters: Biden pregăteşte un pachet de ajutor pentru armament de 725 de milioane de dolari pentru Ucraina
-
Elon Musk a făcut publice numele angajaţilor guvernamentali pe care vrea să îi concedieze
-
Ambasadorul Ucrainei la ONU spune că Phenianul a trimis deja peste 20.000 de containere cu arme către Rusia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO