Ministrul Finanţelor s-a întâlnit luni cu liderii sindicatelor din cercetare
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, s-a întâlnit, luni, cu reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor în Cercetare - Proiectare, care sunt nemulţumiţi de bugetul mic alocat acestei ramuri în 2009 şi propun ca, din 2010, cercetarea să aibă un buget separat de cel al alocat educaţiei.
Ministrul Finanţelor s-a întâlnit luni cu liderii sindicatelor din cercetare (Imagine: Mediafax Foto)
"Delegaţia sindicaliştilor a fost condusă de Radu Dumitru Maximilian Minea, care a propus analizarea posibilităţii ca, începând cu anul 2010, să se elaboreze un buget pentru activitatea de cercetare-proiectare, separat de cel al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării iar proiecţia bugetară să aibă în vedere şi angajamentele asumate conform Strategiei de la Lisabona", se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.
Totodată, ministrul Finanţelor a solicitat întocmirea unei informări care să cuprindă situaţia fondurilor alocate cercetării în ultimii ani, programele în curs de derulare în acest domeniu, structura organizatorică şi a personalului angajat în activitatea de cercetare în România.
Cele două părţi vor avea o nouă întâlnire în perioada 16-21 februarie pentru analiza situaţiei şi stabilirea unui program de măsuri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
Aproximativ 300 de membri ai Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare-Proiectare au plecat, luni dimineaţă, într-un marş de protest pe traseul Ministerul Finanţelor - Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovări (MECI) - Guvern, nemulţumiţi de bugetul alocat Cercetării în acest an.
Evoluţia bugetului pentru cercetare ştiinţifică a fost de la 0,13% din PIB în 1999, 0,18% în 2001, în scădere până în 2003, când a ajuns la 0,13%, de unde a început o creştere, care în 2008 a ajuns la 0,54% din PIB, pentru ca, în acest an, bugetul propus să fie de 0,19% din PIB, potrivit lui Minea.
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO