- Home
- Social
- BUCUREŞTI , (14.08.2017, 16:37)
- Mihaela Gidei
Ministrul Justiţiei, despre extrădarea lui Gabriel Popoviciu din Marea Britanie: Aşteptăm toată documentaţia
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că instituţia pe care o conduce aşteaptă întreaga documentaţie în cazul lui Gabriel Popoviciu, urmând să demareze apoi procedurile pentru aducerea acestuia în ţară.

Ministrul Justiţiei, despre extrădarea lui Gabriel Popoviciu din Marea Britanie: Aşteptăm toată documentaţia
"Problema extrădării lui Popoviciu o vom aborda ce pe orice altă problemă de extrădare, cu maximă celeritate şi pe baza documentaţiei legale necesare. Popoviciu s-a predat autorităţilor politiei londoneze. Noi nu ştim în momentul asta care este mobilul ce l-a determinat să se predea. El putând foarte simplu să urce în avion, să vină acasă să se predea autorităţilor române. Putea să meargă la ambasadă să spună: «Vreau să intru sub justiţia mandatului de arestare». Prin urmare, cu prudenţă, un termen foarte scurt, trebuie să vedem de ce s-a predat. Dacă s-a predat să intre în puterea mandatului de arestare, azi-mâine agenţii Interpol din România pleacă la Londra să-l aducă acasă să-l pună sub puterea mandatului de arestare. Instanţele trimit din oficiu documentaţia. De ce aşteptăm documentaţia? Dacă cumva s-a predat exact cu scopul contrar, de a rămâne sub protecţia autorităţilor judiciare londoneze, atunci Anglia, ţară membră a Uniunii, autorităţile judiciare din Anglia vor judeca mandatul european de arestare şi vor decide trimiterea lui în România", a declarat, pentru MEDIAFAX, Tudorel Toader.
Omul de afaceri Gabriel Popoviciu a fost reţinut, luni, la Londra, acesta fiind dat în urmărire internaţională de pe 3 august, ca urmare a condamnării la 7 ani de închisoare pentru tranzacţionarea la un preţ subevaluat a unui teren al Universitării de Ştiinţe Agronomice Bucureşti.
"Inculpatul Popoviciu Gabriel a fost reţinut în cursul acestei zile, de către London Metropolitan Police. Schimbul de date şi informaţii a avut loc prin CCPI - Biroul Sirene. În prezent, se derulează procedura legala in astfel de situaţii. Poliţia Română a informat Curtea de Apel Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, instituţii abilitate să se ocupe de extrădarea celui în cauză", transmite Poliţia Română.
ULTIMELE ȘTIRI
-
DNA a declanşat cele mai ample percheziţii din ultimii ani în Portul Constanţa. Şpăgi de milioane de euro / Firme care au gestionat proiectul de extindere a plajelor pe litoralul românesc, sub „lupa” DNA
-
Ministerul Sănătăţii cere ANPC-ului lui Piedone să oprească controalele ilegale
-
Elon Musk, iritat de postările unui europarlamentar român: "A încercat să intervină în alegerile din SUA”
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că autorităţile din România au obţinut informaţii referitoare la locul în care se afla Gabriel Popoviciu, fiind informaţi poliţiştii din Londra. La rândul lor, aceştia ar fi reuşit să ia legătura cu avocatul omului de afaceri, iar ulterior Popoviciu a mers la secţia de poliţie, alături de apărătorul său.
Omul de afaceri a fost condamnat pe 2 august, însă poliţiştii nu l-au găsit, fiind dat în urmărire internaţională. Gabriel Popoviciu ar fi părăsit România în luna iunie, cea mai recentă adresă din evidenţele naţionale fiind la Monaco.
Ulterior dispariţiei, avocatul său, care este şi fost director FBI, Louis Freeh, a transmis, printr-un comunicat de presă, că e "profund dezamăgit" de decizia instanţei supreme de a-l condamna pe acesta la 7 ani de închisoare, precizând că hotărârea nu este susţinută nici de lege, nici de fapte.
Gabriel Popoviciu a fost condamnat definitiv la şapte ani de închisoare, pentru tranzacţionarea la un preţ subevaluat a unui teren de 224 de hectare de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice Bucureşti (USAMV).


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe