- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (26.09.2017, 11:54)
- Gabriel Pecheanu
Video Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, vrea numărarea urşilor din România. Unii vor fi relocaţi în alte ţări
Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, marţi, că intenţionează să demareze un proiect pentru inventarierea urşilor din România, urmând ca parte dintre aceştia să fie trimişi, în urma discuţiilor avute cu unii ambasadori, în alte ţări.
Urmărește
783 afișări
”România nu are o inventariere clară a acestei specii (a ursului - n.r.). Avem decât vorbe în funcţie de ce ni s-a dat de la fiecare fond cinegetic. Ştim că sunt aproape 7.000 de capete, dar se pare că sunt mult mai multe. Pentru acest lucru, tot cu ajutorul banilor de la UE şi prin asociere cu Academia Română şi cu câteva instituţii şi institute de cercetare vom scrie un proiect prin care să inventariem, să cipăm, să protejăm această specie, astfel încât să nu mai fim puşi în situaţia în care ursul să mănânce omul. Am purtat discuţii la nivel de ambasade, acolo în ţările în care există posibilitatea ca aceşti urşi să fie luaţi de către anumite rezervaţii, de exemplu, pentru că nu au populaţii de urşi”, a declarat, în timpul audierilor din Comisia de mediu din Senat, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.
Ea a precizat că va fi cazul urşilor de vârstă fragedă.
”Discuţiile sunt avansate. Ţinem legătura cu ambasadele. Deja sunt câteva zone care ştim, cunoaştem că ar putea (primi urşi din România - n.r.), dar nu vreau să le spun acum, ci în momentul în care avem studiul gata, pentru că vreau ca totul să fie făcut integrat şi unitar”, a mai spus ministrul Mediului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Ea a mai spus că, în urma ordinului de intervenţie, care a fost ”mai mult decât dezbătut”, nu s-a aprobat capturarea niciunui urs din cota de 140 de urşi.
”Cereri au început să vină - cereri care se fac în baza procedurii inclusă în ordin, adică toţi factorii decidenţi de la nivel local transmit toate datele la Direcţia de Biodiversitate, care emite ordin pentru intervenţi. Din cota de intervenţie de 140, dar nu e dat niciun singur cap care să poată să fie capturat”, a conchis Graţiela Gavrilescu.
La începutul lunii august, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, declara că va fi emis un ordin de ministru privind cota de intervenţie pe carnivorele mari, pentru 140 de urşi care vor fi recoltaţi sau relocaţi. În conformitate cu prevederile acestui ordin, cota de intervenţie pe carnivore mari până la finele anului 2017 va fi de 140 de exemplare, iar pentru anul următor va trebuie aprobată o nouă cotă.
Aproximativ 500 de persoane din judeţele Braşov, Covasna, Harghita şi Mureş, între care primari, dar şi preşedinţii consiliilor judeţene, s-au adunat în 15 iulie, în faţa sediului Ministerului Mediului, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei provocate de suprapopularea urşilor în aceste judeţe. Protestatarii, cu tobe şi trompete, au atras atenţia că sunt puse în pericol vieţile oamenilor.
Citeşte şi: Un bărbat care a mâncat ciuperci culese din pădure a murit la Spitalul Spiridon din Iaşi
Citeşte şi: Sindicatele din PENITENCIARE avertizează că reducerea pedepselor pentru cei deţinuţi în condiţii improprii va duce la noi procese
Citeşte şi: Avocat din Timişoara, prins în flagrant când primea mită pentru blocarea unei executări silite
Citeşte şi: Instanţa Supremă trimite la Curtea Constituţională o sesizare depusă de procurorul Mircea Negulescu
Citeşte şi: Urgenţele stomatologice din Braşov, doar la cabinetele private. Spitalul nu are spaţiu şi nici personal
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe