„Trebuie să ne menţinem prudenţi şi anul acesta. (…) Eu sunt optimist pentru că a crescut numărul de contracte, dar trebuie să vedem şi încasări la buget. (…) În opinia mea, contextul nu este favorabil anul acesta”, a spus Sebastian Lăzăroiu la dezbaterea publică „Piaţa muncii în România: competiţie, eficienţă şi legalitate”.
Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a declarat în 29 mai că Guvernul lucrează la măsura reducerii CAS, care este prevăzută în acordul cu FMI, el arătând că probabil această problemă va fi discutată la proxima vizită a misiunii FMI în România.
Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat pe 9 mai că FMI şi Guvernul au convenit că trebuie analizate mai multe date fiscale înainte de o decizie privind scăderea contribuţiilor sociale.
„Am agreat cu Guvernul că este nevoie să vedem mai multe date privind situaţia fiscală, care să demonstreze că este loc pentru reduceri ale contribuţiilor sociale. Cheia este să te asiguri că ai suficienţi bani atât pentru 2011, cât şi pentru 2012, ca să poţi reduce contribuţiile sociale sau să iei altfel de măsuri”, a spus atunci Franks.
Ulterior, preşedintele Traian Băsescu a declarat la TVR că nu va fi posibilă scăderea CAS şi că i-a spus acest lucru premierului „de mai bine de o lună şi jumătate”, şeful statului adăugând, în acest context, că „Guvernul poate avea abordări politice”.