- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (21.12.2015, 18:32)
- Aurelia Alexa
Ministrul Muncii: Trebuie să analizăm majorarea salariului minim ca să nu facem mai mult rău
Guvernul va lua o decizie privind salariul minim până în 31 decembrie, însă o eventuală majorare trebuie analizată atent pentru a nu face mai mult rău decât bine, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ana Costea.
Urmărește
2259 afișări
Ministrul Muncii: Trebuie să analizăm majorarea salariului minim ca să nu facem mai mult rău (Imagine: Codrin Prisecaru/Mediafax Foto)
Ministrul Muncii a explicat că în discuţiile de vineri cu partenerii sociali iniţiativa majorării salariului minim la 1.200 de lei a aparţinut sindicatelor.
"Noi realizăm consultarea, nu negocierea. Au fost două propuneri: sindicatele au propus majorarea la 1.200 lei din 1 ianuarie şi a doua propunere a venit de la patronate, 1.200 lei cu blocarea impozitării pentru un timp normal de lucru de opt ore, la 1.050 lei. Comisia de dialog social a luat act de propuneri, iar în momentul de faţă analizează variantele. (...) Decizia aparţine Guvernului, care va decide acest lucru până în 31 decembrie", a afirmat ministrul.
Ana Costea a mai spus că după această analiză comisia de dialog social va trimite propunerea spre avizare la Consiliului Economic şi Social, după care se va convoca Consiliul Naţional Tripartit, precizând că Guvernul analizează această decizie şi din punct de vedere fiscal, financiar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Lasconi anunţă o întâlnire cu Nicuşor Dan: Nu văd cum aş putea să mă răzgândesc
-
Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacţie la implicarea sa în reţinerea primarului din Sinaia/ „Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA şi alte organe competente"
-
Daniel David: Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori
"Sunt zone în care acest salariu minim are un impact semnificativ. Trebuie să analizăm ca să nu facem mai mult rău decât bine", a mai spus ministrul.
Inspectorul general de stat de la Inspecţia Muncii, Dantes Nicolae Bratu, a precizat că în 11 decembrie erau 1.402.329 de angaţi cu salariu minim de 1.050 de lei şi 129.950 cu salariul de 1.200 de lei.
Premierul Dacian Cioloş declara, săptămâna trecută, după prezentarea finală a bugetului pentru 2016, că Guvernul va trebui să ia până la sfârşitul acestui an o decizie legată de salariul minim pe economie, precizând că va convoca comisia tripartită pentru o discuţie în acest sens. Decizia a venit după ce preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut ca Guvernul să transmită când şi cu cât va fi majorat salariul minim pe economie înainte ca Parlamentul să voteze bugetul pe 2016, precizând că este o "solicitare fermă" a formaţiunii sale.
Duminică, liderul PNL Alina Gorghiu a declarat că liberalii au avut discuţii informale cu membrii Guvernului, în care au cerut ca majorarea salariului minim pe economie să fie gândită în paralel cu reducerea poverii fiscale pe muncă.
''În discuţiile noastre informale (...) am rugat membrii Guvernului să se gândească în paralel cu creşterea salariului minim pe economie la posibilitatea reducerii poverii pe muncă. (...) A fost propunerea noastră şi la dezbateriile Codului Fiscal, niciun partid nu s-a opus. Cu toţii am agreat că în anul 2016 va fi principala măsură penntru stimularea muncii în România. Aşteptăm acum să vedem dacă Guvernul va veni în întâmpinarea acestei opinii'', a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă.
Ea a afirmat că în anul 2016 salariul minim pe economie va fi majorat, precizând, însă, că nu poate spune dacă mărirea se va aplica din luna ianuarie sau din vara anului viitor.
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Alina Gorghiu: Salariul minim va creşte în ianuarie sau în vară, am cerut reducerea poverii pe muncă
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:54
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1065. Pentagonul confirmă că suspendarea ajutorului extern de către Trump nu afectează sprijinul militar pentru Ucraina / Şeful NATO cere SUA să continue înarmarea Ucrainei şi promite sprijin financiar european / Zelenski: „Trump trebuie să iasă victorios în încheierea războiului din Ucraina”
-
ieri, 22:44
Imaginile din satelit arată construcţii militare israeliene în zona demilitarizată de lângă Siria