Turistul care a căzut cu bicicleta într-o prăpastie, în zona Vârfului Omu, a fost găsit de salvamontişti
În momentul în care a fost găsit, turistul era conştient, dar lovit la cap şi în zona lombară. Acesta va fi coborât, la baza muntelui, de salvamontişti şi va fi predat cadrelor medicale.
Se pare că bărbatul a urcat cu bicicleta pe munte împreună cu mai multe persoane când, în zona Vârfului Omu, s-a dezechilibrat şi a căzut.
Salvamontiştii caută un turist care a căzut 30 de metri în prăpastie în zona Vârfului Omu
Şeful Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, a declarat că salvamontiştii au fost alertaţi, după ce un biciclist a căzut 30 de metri într-o prăpastie, pe munte, în zona Vârfului Omu, pe Cerdacul Văii Cerbului.
"Am plecat deja în acţiune, nu ştim starea lui. A coborât la el unul dintre colegi, însă nu e semnal. Vedem când ajungem în zonă care e starea", a declarat Haiduc.
Se pare că bărbatul a urcat cu bicicleta pe munte împreună cu mai multe persoane când, în zona Vârfului Omu, s-a dezechilibrat şi a căzut.