- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (13.02.2014, 17:25)
- Elvira Gheorghita
Ministrul Sănătăţii: Autorităţile locale pot contribui la salariile medicilor din propriile spitale
Autorităţile locale pot participa la finanţarea cheltuielilor de personal din spitalele din subordine, a declarat ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu, precizând că primarul din Mioveni ar vrea să plătească cinci - şapte medici ca să rămână în localitate.
Urmărește
316 afișări
Eugen Nicolaescu (Imagine: Alexandru Hojda/ Mediafax Foto)
"Avem câteva modificări, respectiv completări, la Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Una, noutate absolută în lege, este aceea prin care autroităţile locale pot participa la cheltuielile de personal, respectiv pot da salarii mediciilor şi asistentelor din spitalele aflate în subordine", a spus joi ministrul Sănătăţii, în cadrul unei conferinţe.
Ordonanţa de Urgenţă nr 2/2014 modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată marţi în Monitorul Oficial, prevede că autorităţile publice locale pot participa la finanţarea unor cheltuieli de administrare şi funcţionare, respectiv cheltuieli de personal, stabilite în condiţiile legii, bunuri şi servicii, investiţii, reparaţii capitale, consolidare, extindere şi modernizare, dotări cu echipamente medicale ale unităţilor sanitare cu paturi transferate, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetele locale.
Ministrul a explicat că decizia aceasta a fost luată după ce unii primari şi-au exprimat disponibilitatea să plătească angajaţi din spitalele din subordine. Astfel, primarul oraşului Mioveni din Argeş, Ion Georgescu, a spus că el are bani şi ar vrea să plătească cinci - şapte medici ca să rămână să lucreze în localitate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Şi consiliile judeţene pot finanţa salariile angajaţilor din spitale sau le pot asigura condiţii de locuit, a mai arătat Nicolăescu.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Citește pe www.zf.ro: Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe