- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (04.05.2016, 14:45)
- Petriana Condrut
Ministrul Sănătăţii: Sub 5% din teste au fost neconforme în ceea ce priveşte dezinfectanţii. Folosirea unui produs Hexi Pharma la Institutul Oncologic din Cluj, suspendată
Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a anunţat miercuri că din totalul de 3.526 de probe recoltate din spitale, sub 5% au ieşit neconforme, în ceea ce priveşte eficacitatea dezinfectanţilor folosiţi.

Ministrul Sănătăţii: Sub 5% din teste au fost neconforme în ceea ce priveşte dezinfectanţii (Imagine: Codrin Prisecaru/ Arhiva Mediafax Foto)
Ministrul Sănătăţii Patriciu Achimaş-Cadariu a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că în total au fost recoltate 3.526 de probe din spitalele din România pentru a verifica eficacitatea dezinfectanţilor folosiţi.
"Am ridicat 3.526 de probe, dintre acestea sub 5% sunt neconforme pentru diferite produse biocide testate. Acestă testare s-a făcut în laboratoarele unităţilor sanitare şi ale DSP-ului", a declarat ministrul Sănătăţii.
În total, peste 150 de probe au ieşit neconforme din punct de vedere al eficacităţii dezinfectanţilor. Ministrul a mai afirmat că s-au verificat suprafeţele şi modul în care se face procesul de dezinfecţie, urmârindu-se dacă substanţele dezinfectante distrug microorganismele.
"Aceste teste se repetă şi controalele au fost făcute în mod repetat în acest an. Ne punem problema unde apar testele neconforme. Am dispus să se ia toate măsurile, inclusiv care pot merge până la suspendarea folosirii substanţelor până la finalizarea anchetei", a mai spus Achimaş.
Ministrul Sănătăţii a mai declarat că în acest moment "pacienţii sunt în siguranţă" şi că marţi a discutat cu premierul Dacian Cioloş pe care l-a informat "de toate aspectele care au apărut".
Ministrul Sănătăţii: Folosirea unui produs Hexi Pharma la Institutul Oncologic din Cluj, suspendată
Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a declarat că la Institutul Oncologic din Cluj a fost suspendată folosirea unui biocid produs de Hexi Pharma, fiind una din cele 150 de probe neconforme.
Potrivit ministrului Sănătăţii, utilizarea biocidului a fost suspendată, fiind una din cele 150 de probe care au ieşit neconforme din cele 3.526 de probe recoltate din spitale în ultima săptămână.
Tot ministrul a declarat referitor la informaţiile care au apărut în presă, cu privire la Institutul Oncologic "Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca care a încheiat, în perioada 2012 – 2015, în mandatul său de manager, un număr de opt contracte cu compania Hexi Pharma, pentru furnizarea de dezinfectanţi, detergenţi şi produse de curăţenie că "din 2012- 2015, institutul a achiziţionat prin procedruă de licitaţie deschisă doi dezinfectanţi".
"Practic au fost trei acorduri cadru şi consecutiv 12 contracte consecvente. Suma totală a achiziţiilor de dezinfectanţi reală, nu cea din contracte, a fost de 44.446,56 lei " a mai declarat Achimaş.
Totodată acesta a mai spus că în septembrie 2015 Institutul Oncologic din Cluj a avut auditul Curţii de Conturi "şi opinia a fost fără rezerve".




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:04
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti
-
astăzi, 12:02
Controversa AI: OpenAI acuză xAI de rezultate înşelătoare pentru modelul Grok 3