- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (02.05.2017, 13:56)
- Oana Despa
Ministrul Sănătăţii: Voi discuta cu firmele care vor să retragă medicamente de pe piaţă
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, marţi, că va avea discuţii cu firmele producătoare şi importatoare care intenţionează să retragă de pe piaţă anumite medicamente pentru care nu există alternativă terapeutică, precizând şi că se lucrează la noi reglementări în privinţa taxei clawback.

Ministrul Sănătăţii: Voi discuta cu firmele care vor să retragă medicamente de pe piaţă (Imagine: Shutterstock)
"Există o prevedere legală care spune că atunci când un producător sau un importator îşi notifică intenţia de a retrage de pe piaţă un anumit produs trebuie să-l menţină pe piaţă încă un an. După cum ştiţi, am verificat săptămâna trecută împreună cu Agenţia Naţională a Medicamentului şi cu Direcţia Farmaceutică aceste produse care au fost notificate. Unele dintre ele au alternativă terapeutică pe piaţă, iar pentru celelalte o să avem discuţii inclusiv cu firmele care trebuie să ne notifice, să vedem care sunt motivele şi, în acelaşi timp, la Ministerul Finanţelor se lucrează pe o nouă reglementare în ceea ce priveşte clawback-ul care va aduce lucruri pozitive în ceea ce priveşte piaţa medicamentelor", a susţinut ministrul Sănătăţii, la un eveniment organizat cu prilejul Zilei Tineretului.
În acelaşi context, Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) a cerut, miercuri, Guvernului şi Ministerului Sănătăţii introducerea unei taxe clawback diferenţiate, astfel încât "să se ridice încărcătura fiscală de pe umerii producătorilor".
"Gândindu-ne la pacient, cred că prioritatea este să asigurăm disponibilitatea medicamentelor în piaţa din România, de aici încep toate discuţiile ulterioare. Marea provocare pe care o avem este cea legată de clawback, care creşte în fiecare trimestru şi are un impact negativ asupra rentabilităţii companiilor pe care le reprezentăm. Implicit, aceasta poate duce fie la retragerea de produse de pe piaţă, fie, pur şi simplu, la neplanificarea unor lansări noi în viitor pentru că nu au sens din punct de vedere economic. Contăm pe sprijinul domnului prim-ministru care s-a arătat foarte deschis din acest punct de vedere şi pe domnul ministru al Sănătăţii cu privire la introducerea unui clawback diferenţiat, un clawback care să ridice încărcătura fiscală de pe umerii producătorilor generici", a declarat Adrian Grecu, preşedintele APMGR, în cadrul Internaţional Heath Forum.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe