Până miercuri, 28 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.082.710 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 1.047.444 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 159 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până miercuri, 34.274 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 27.07.2021 (10:00) – 28.07.2021 (10:00) a fost raportat de către INSP un deces (femeie), al unei paciente infectate cu noul coronavirus, internată într-un spital din Municipiul Bucureşti.
Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă 70-79 ani şi pacienta a înregistrat comorbidităţi.
Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referinţă.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 362. Dintre acestea, 47 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrat 8.654.544 de teste RT-PCR şi 1.795.468 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.034 de teste RT-PCR (5.758 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 7.276 la cerere) şi 13.674 de teste rapide antigenice.
În urma testelor efectuate la nivel naţional, marţi, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 175 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până marţi, 34.273 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 26.07.2021 (10:00) – 27.07.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 3 decese (2 bărbaţi şi 1 femeie), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitale din judeţele Iaşi, Vâlcea şi Municipiul Bucureşti.
Dintre acestea, un caz a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani şi 2 la categoria de vârstă 70-79 ani.
Un deces este anterior intervalului mai sus menţionat şi a fost introdus în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, în urma verificărilor efectuate şi s-a produs în luna iulie 2021, în judeţul Vâlcea.
Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au înregistrat comorbidităţi.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 337. Dintre acestea, 43 sunt internate la ATI.
ână la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrat 8.641.510 teste RT-PCR şi 1.781.794 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.544 de teste RT-PCR (5.998 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 7.544 la cerere) şi 16.778 de teste rapide antigenice.