Ministrul Turismului, despre preţurile de pe Litoral: 200 de lei pentru un cearşaf pe plajă, soluţie „nefericită”
„Chiar de două ori (am fost pe Litoral – n.r.). Bine, odată am fost în ianuarie. Nu ştiu dacă e relevant, dar am fost. (…) Am fost prezent pe Litoral la începutul lunii iunie. Am şi stat câteva zile acolo cu familia după ce am avut acea acţiune oficială. La acel moment, cel puţin, lucrurile erau în regulă. Lucrurile păreau în regulă, cel puţin din punct de vedere ale curăţeniei exterioare. Tot în acel moment, cei de la Apele Române îşi făcuseră treaba. Au fost predate porţiunile de plajă la timp. Deci la acel moment lucrurile păreau în regulă”, spune ministrul Turismului, Daniel Cadariu.
El spune că, la acel moment, preţurile erau „decente” şi că o mâncarea pentru două persoane l-a costat „undeva până la o sută de lei”.
De asemenea, ministrul Turismului a fost întrebat care este părerea sa referitor că la Vadu o ciorbă costă 57 de lei.
„Ideea de bază e următoare – suntem într-o economie de piaţă şi ar trebui să funcţioneze cererea şi oferta şi probabil în linii mari şi funcţionează. Acolo unde sunt exagerări, fie în alimentaţie publică sau cazare, clienţii, turiştii vor reacţiona. Pe de altă parte, constatăm cu toţii realităţi internaţionale – criză economică, perioadă post-pandemică, creşteri de preţuri la utilităţi… Nu zic neapărat că toate, dacă sunt astfel de preţuri exagerate, ar fi justificate, dar sunt şi explicaţii pentru preţuri mai mari, cel puţin comparativ cu perioada similară a anului trecut”,
Cadariu spune că a văzut imaginea care arăta că un admninistrator de plajă a cerut 200 de lei pentru amplasarea cearşafurilor.
„Strict personal, nu mi se pare firesc. Am văzut şi o explicaţie. De altfel, am înţeles că nimeni nu a achitat o astfel de sumă exorbitantă pentru aşa ceva. (…) Noi nu avem măsuri legale cu privire la preţuri, nu avem competenţe. Tarifele, cel puţin în acel caz, sunt de neacceptat şi iniţiativa acelui operator a fost total nefericită”, conchide Cadariu.