Minivacanţă de 1 decembrie. Raluca Turcan vrea să facă o „punte” de 5 zile libere. Şi 29 noiembrie ar urma să fie liber

Publicat: 18 11. 2021, 13:19
Actualizat: 18 11. 2021, 13:29

Având în vedere că zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie sunt zile libere stabilite prin Codul Muncii şi că în acest an cele 2 zile pică în zilele de marţi şi miercuri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a transmis în avizare externă proiectul de HG pentru ca ziua de luni, 29 noiembrie 2021, să fie nelucrătoare.

Intenţia Guvernului este de a face o punte între weekend, Sfântul Andrei şi 1 Decembrie.

Concret, având în vedere că Ziua Naţională este într-o zi de miercuri, iar ziua anterioară, 30 noiembrie – Sfântul Andrei – este, de asemenea, liberă, Ministerul Muncii propune o minivacanţă pentru bugetari.