- Home
- Social
- BRĂILA, (11.02.2022, 14:39)
- Petru Mazilu
Minunea românească intră în linie dreaptă. Va fi montat tablierul metalic la podul de peste Dunăre de la Brăila
Proiectul privind podul peste Dunăre de la Brăila va intra în curând în linie dreaptă, anunţă reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura. Până la faza finală mai sunt de montat segmentele tablierului metalic, arată specialiştii.

Minunea românească, în linie dreaptă. Va fi montat tablierul metalic la podul de peste Dunăre de la Brăila
Pe şantierul podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, constructorii se pregătesc să ridice primul segment de tablier metalic din cele 86 care vor forma structura suprafeţei de rulare. Toate elementele de mari dimensiuni au fost executate la şantierul naval din Brăila.
Potrivit Pro Infrastructura, antreprenorii au o ţintă ambiţioasă de a ridica şi suda două segmente în fiecare zi. „Chiar dacă nu o vor atinge, toată operaţiunea poate fi gata în două-trei luni. Din acel moment podul intră în linie dreaptă”, au explicat reprezentanţii Pro Infrastructura.
Noul pod poate fi văzut din oraşele Brăila şi Galaţi. Obiectivul, cel mai mare de acest tip din România, va lega regiunile istorice Moldova, Muntenia şi Dobrogea. Podul va fi conectat la reţeaua rutieră prin drumul Brăila-Jijila şi drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin. Drumul principal va avea o lungime de 19 kilometri, iar drumul de legătură Smârdan-Măcin va avea peste 4 kilometri.
Podul ar putea fi inaugurat înainte de termen, la finalul acestui an.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe