Mioara Mantale vrea să se adreseze CEDO în cazul revocării din funcţie

Publicat: 20 05. 2008, 21:03
Actualizat: 06 11. 2012, 08:54

Avocatul care a apărat-o pe Mioara Mantale pe toată durata procesului în care fostul prefect al Capitalei a cerut anularea ordinului de revocare din funcţie a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că aceasta "este hotărâtă să epuizeze toate căile de atac, atât naţionale, cât şi internaţionale".

"Dispoziţia dată de Guvern referitor la poziţia şi postura dumneaei a fost pe lângă lege. Astfel, dorim să epuizăm toate căile posibile şi să lăsăm forurile internaţionale să spună dacă decizia luată faţă de clienta mea a fost corectă" a precizat avocatul Radu Petru Pricop.

Întrebat dacă Mantale va solicita şi despăgubiri în cadrul acţiunii pe care o va formula la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), avocatul a arătat că după ce vor face nişte estimări, vor cere şi despăgubiri materiale.

În 14 mai, instanţa supremă a respins ca nefondat recursul Mioarei Mantale la decizia Curţii de Apel Bucureşti. În luna ianuarie, Curtea de Apel Bucureşti a dat câştig de cauză Guvernului, considerând că retrogradarea Mioarei Mantale în funcţia de subprefect a fost legală.