Cea mai mare alocare din Programul Sănătate 2021 – 2027 este destinată infrastructurii spitaliceşti (2,8 miliarde de euro).
„Anul acesta încep primele investiţii în sistemul public de sănătate prin programul special dedicat acestui sector, astfel încât până la finalul lui 2023 va putea fi accesat peste 90% din bugetul record de 5,8 miliarde de euro. Deci în următoarele luni vom da oficial strartul apelurilor pentru spitalele regionale de la Iaşi, Cluj şi Craiova, pentru cel puţin 7 spitale judeţene, cât şi pentru modernizarea şi dotarea spitalelor publice municipale şi orăşeneşti, investiţii în ambulatorii sau cabinete ale medicilor de familie sau medicină şcolară. Mai mult, o mare parte a fondurilor disponibile prin Programul Sănătate va fi dirijată către prevenţie, primul apel pentru servicii de screening urmând a fi lansat în trimestrul 3 al acestui an, pentru ca numărul deceselor din boli tratabile să se micşoreze considerabil”, a declarat ministrul Marcel Boloş.
Conform acestuia, numărul estimat de beneficiari ai serviciilor de prevenţie finanţate este de aproximativ 800.000 de persoane.
De asemenea, vor fi finanţate programe de screening pentru depistarea din timp a unor afecţiuni oncologice, dar şi pentru altele precum tuberculoză sau hepatite.
Tot din acest an se vor putea accesa fondurile destinate digitalizării sistemului prin dezvoltarea Observatorului Naţional pentru Date în Sănătate.
Calendarul apelurilor din fonduri europene pentru anul 2023 poate fi consultat pe site-ul ministerului.
Programul Sănătate este un program multifond finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondul Social European, cu o alocare totală de 5,88 miliarde euro. În cadrul acestui program vor mai fi deschise apeluri de proiecte în cursul anilor 2024, 2025 şi 2026.
Vor putea depune cereri de finanţare Ministerul Sănătăţii şi alte autorităţi publice centrale, autorităţile publice locale, unităţile sanitare publice, cabinetele medicilor de familie, instituţiile de învăţământ publice, entităţile publice şi private pentru domeniul cercetarii medicale, dar şi alte entităţi publice.
De asemenea, vor putea fi finanţate şi proiecte în parteneriat.