- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (05.09.2023, 12:48)
- Gabriel Pecheanu
MIPE virează a doua tranşă pentru plata facturilor de încălzire la mijlocul acestei luni
MIPE finanţează cea de-a doua tranşă din ajutorul acordat familiilor vulnerabile pentru plata facturilor de energie. Astfel, MIPE va vira Poştei 1,44 miliarde lei pe 15 septembrie, pentru ca a doua tranşă în valoare de 700 lei să ajungă pe cardurile beneficiarilor.
Urmărește
202 afișări
MIPE virează a doua tranşă pentru plata facturilor de încălzire la mijlocul acestei luni
„Asigurăm plata celei de a doua tranşe din ajutorul pentru compensarea preţurilor la energie şi ne dorim ca acest sprijin să ajungă cât mai repede la familiile vulnerabile, care au nevoie de aceşti bani. Compensarea preţurilor la energie este o măsură importantă prin care asigurăm sprijin familiilor vulnerabile şi ne menţinem angajamentele luate în faţa lor, aşa cum e normal”, a subliniat Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Vor beneficia de a doua transă pentru plata facturilor la energie aproximativ două milioane de gospodării. Din acestea, circa 1,65 milioane de gospodării au beneficiat şi de prima tranşă din acest ajutor, în prima parte a acestui an, iar alte aproape 400.000 de familii primesc pentru prima dată acest sprijin.
Sprijinul pentru compensarea facturilor la energie se acordă categoriilor de beneficiari eligibili pe baza listelor comunicate de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) şi verificate de Ministerul de Finanţe, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Telecomunicaţii şi Agenţia Naţionale de Administrare Fiscală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
-
Guvernul Ciolacu 2 a prezentat bugetul pentru 2025. Estimare: Salariile vor creşte peste rata inflaţiei şi PIB se va majora cu 2,5% / Ţinta de deficit de 7% din PIB
-
Banca Centrală Europeană avertizează cu privire la „vânturile potrivnice” care afectează economia. BCE a redus rata dobânzii sale de referinţă
Cardurile sunt emise şi distribuite de Compania Naţională Poşta Română, instituţie care asigură şi furnizarea de informaţii către public privind emiterea, distribuirea şi utilizarea cardurilor de energie, inclusiv cu privire la sesizările formulate. Aceste informaţii, inclusiv motivul pentru care o persoană nu a primit cardul de energie, pot fi aflate la call-center-ul C.N. Poşta Română: 0319966.
Pot beneficia de ajutoarele pentru facturile la energie/ încălzirea locuinţei următoarele categorii de persoane vulnerabile:
pensionarii cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani şi cu venituri lunare mai mici sau egale cu 2.000 lei
pensionarii cu pensie de invaliditate, cu venituri lunare realizate mai mici sau egale cu 2.000 lei
persoanele (copii şi adulţi) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri proprii lunare mai mici sau egale cu 2.000 lei
familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.
În cazul în care la un loc de consum domiciliază sau au reşedinţa mai mulţi beneficiari de sprijin, ajutorul pentru compensarea preţului la energie se acordă o singură dată pe loc de consum, cu condiţia ca locul de consum să coincidă cu domiciliul/ reşedinţa beneficiarului de sprijin.
Beneficiarii pot plăti facturile cu banii disponibili pe cardurile de energie în mai multe moduri şi anume direct la poştaş, la orice oficiu poştal din mediul urban sau la oficiul poştal în raza căruia îşi are domiciliul beneficiarul, în mediul rural. sau online, prin intermediul aplicaţiei informatice a Companiei Naţionale Poşta Română. Ajutoarele primite pe cardurile de energie pot fi utilizate pentru a achita facturi la energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, dar şi pentru orice alte materiale de încălzire ce pot fi utilizate la încălzirea locuinţelor.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe