Prima pagină » Social » Becali: Nu am nicio emoţie, nu are ce să mi se întâmple

Becali: Nu am nicio emoţie, nu are ce să mi se întâmple

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, după descinderile anchetatorilor la mai multe proprietăţi ale sale, că nu are nicio emoţie şi este sigur că nu i se va întâmpla nimic.
Becali: Nu am nicio emoţie, nu are ce să mi se întâmple
02 apr. 2009, 12:49, Social

"Nu am nicio emoţie, nu are ce să mi se întâmple. Nu e ceva normal ce mi s-a întâmplat. Eu am prins infractorii şi infractorii au făcut plângere la Poliţie. Bineînţeles că o să mă duc să dau declaraţii la Poliţie", a spus Becali.

Procurori şi poliţişti, însoţiţi de trupe SPIR, au început, joi, dimineaţă, descinderi la şase proprietăţi din Capitală şi din împrejurimi aparţinând lui Gigi Becali, care urmează să fie audiat alături de alte persoane. De asemenea, percheziţiile au vizat şi alte două locaţii aparţinând altor persoane. Printre cei care urmează să mai fie audiaţi se numără şi Sandu Geamănu. Acţiunea are legătură cu furtul maşinii omului de afaceri.

La sfârşitul lui ianuarie 2009, hoţii i-au furat lui Becali un MercedesS 500 4matic, pe care îl lăsase cu cheia în contact în faţa localului nepotului său, Lucian Becali. Poliţia Capitalei informează că trei persoane au fost sechestrate după ce maşina lui Gigi Becali a fost furată, acestea fiind "ridicate" de pe stradă, în urma unei acţiuni în forţă, soldată cu punerea lor în portbagajul unei maşini.