Deja ne-am obişnuit ca, în România, şcolile să fie sacrificate primele, mai ales pe timpul pandemiei. În timp ce alte ţări din Europa au păstrat şcolile deschise, în ciuda numărul mare de cazuri de Covid-19.
Instituţia Avocatului Poporului a cerut Ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii un punct de vedere în legătură cu închiderea şcolilor, în condiţiile în care OMS recomandă ca elevii să înveşe în clase.
„În zona rurală, practic, conectivitatea la internet este extrem de precară şi în multe locuri nu există. Accesul la mijloacele prin care să poate participa la învăţământul online, în multe locuri nu există. Vom avea o generaţie care are doi ani şcolari pierduţi”, spune Renate Weber, Avocatul Poporului.
OMS spune că sănătatea mintală a copiilor şi educaţia lor este prioritate, cu atât mai mult cu cât rata infecţiei în rândul elevilor este foarte mică. Nu ei sunt factorii principali de răspândire.
„Dacă ne uităm la statele membre ale UE, vedem că acolo s-au făcut eforturi foarte mari tocmai ca şcolile să fie deschise. Au fost închise multe alte locuri, dar şcolile au rămas deschise tocmai pentru că guvernele se gândesc la ceea ce înseamnă educaţia acestei generaţii”, adaugă Renate Weber.