- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (12.02.2014, 19:48)
- Catalin Lupasteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mircea Cosma a plecat de la ICCJ, tot cu perfuzia la mână. Preşedintele CJ Prahova, internat la secţia de cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a plecat de la instanţa supremă, însoţit de un cadru medical care îi ţinea o perfuzie, în jurul orei 15.50, după ce i-a expirat ordonanţa de reţinere, dar înainte ca judecătorii să decidă cu privire la cererea de arestare.
Urmărește
897 afișări
Mircea Cosma (Imagine: Liviu Adascalitei/ Mediafax Foto)
UPDATE 19:40 Mircea Cosma este internat la secţia de cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, arestat la domiciliu pentru fapte de corupţie, este internat, miercuri seară, la secţia de cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, au declarat pentru MEDIAFAX surse medicale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Adrian Sârbu: Ştii cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot şi cauţi Trump pe buletin. Cu Nicu şi Marcel rămâne cum am stabilit
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
Potrivit surselor citate, Mircea Cosma a fost dus de la Bucureşti direct la Spitalul de Urgenţă Ploieşti, unde a rămas internat la secţia de cardiologie în condiţiile în care are tensiunea ridicată.
Surse din Poliţia Judeţeană Prahova, instituţie care ar trebui să pună în aplicare măsura dispusă de instanţă, au declarat pentru MEDIAFAX că până la ora transmiterii acestei ştiri Poliţia nu a primit oficial notificarea privind decizia ICCJ.
Poliţiştii nu vor putea să-l aresteze la domiciliu pe Mircea Cosma decât după ce vor avea un aviz medical care să ateste că externarea acestuia nu-i pune viaţa în pericol.
Miercuri dimineaţă, o echipă de cardiologi de la SJU Ploieşti şi-a data avizul privind externarea lui Cosma, spunând că acesta poate fi tratat în Spitalul penitenciar Jilava şi menţionând că şeful CJ Prahova are nevoie de supraveghere medicală.
UPDATE Mircea Cosma va fi reinternat la Spitalul Judeţean din Ploieşti
Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, care miercuri după-amiază a plecat de la instanţa supremă după ce i-a expirat ordonanţa de reţinere, dar înainte ca judecătorii să decidă cu privire la cererea de arestare, va fi reinternat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti pentru noi investigaţii.
Directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova, medicul Daniel Nicolae, care l-a însoţit pe Cosma atât în drumul spre Bucureşti, în ambulanţă, cât şi la ICCJ, unde i-a ţinut perfuzia, a declarat că preşedintele Consiliului Judeţean Prahova fi reinternat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti pentru noi investigaţii medicale.
Daniel Nicolae, aflat în ambulanţa care îl transportă pe Cosma la Ploieşti, a mai spus că şeful CJ Prahova va fi dus direct la spital.
La rândul său, Mircea Cosma a declarat corespondentului MEDIAFAX că marţi seară, înainte de a fi dus în arestul IPJ Prahova de la Câmpina, a fost supus unor investigaţii medicale conform procedurilor, iar medicul de la spitalul din Câmpina care a constatat că are tensiunea 18 a prescris trimiterea imediată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti.
Cosma a mai spus că aşteaptă sentinţa instanţei supreme în privinţa propunerii DNA de emitere a unui mandat de arestare pe numele său.
Şeful DNA - Serviciul teritorial Ploieşti, procurorul Lucian Onea, declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că ordonanţa de reţinere emisă pe numele lui Mircea Cosma a expirat miercuri la ora 15.15, iar din acel moment Cosma a ieşit din custodia organelor de anchetă.
Potrivit avocatului lui Cosma, ordonanţa de reţinere a expirat la ora 15.00, context în care acesta a fost scos din boxa acuzaţilor.
La ieşirea din sediul instanţei supreme, preşedintele CJ Prahova a spus că, în opinia lui, situaţia în care se află a fost cauzată de "duşmănii".
Cosma a fost adus cu ambulanţa la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), unde s-a judecat cererea procurorilor de arestare preventivă pentru corupţie, el fiind însoţit de mai multe cadre medicale şi având o perfuzie la o mână.
Ambulanţa care l-a adus pe Mircea Cosma de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde a fost internat marţi, după ce i s-a făcut rău în timp ce era transportat la arestul IPJ Prahova, a ajuns la ICCJ în jurul orei 12.00.
Propunerea de arestare preventivă a lui Cosma a fost formulată de procurorii DNA, care l-au reţinut pe acesta marţi, sub acuzaţia de trafic de influenţă.
În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie l-au reţinut marţi, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, pe Daniel Adrian Alixandrescu, director executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, ce avea în subordine Serviciul Achiziţii Publice şi Contracte, precum şi Serviciul Urmărire Lucrări Publice. Procurorii au cerut ICCJ şi arestarea preventivă a acestuia.
Comisia de medici cardiologi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti care l-au consultat pe Mircea Cosma a decis că acesta poate fi externat petnru a fi dus la instanţa supremă, recomandarea fiind ca şeful CJ Prahova să fie transferat la Spitalul Penitenciar Jilava, în cazul în care va fi arestat.
Marţi, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a fost reţinut de procurorii DNA pentru fapte de corupţie. Lui Mircea Cosma i s-a făcut rău în timp ce era transportat la Câmpina, acolo unse de află arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, unde ar fi trebuit dus în baza ordonanţei de reţinere.
În primă fază, Mircea Cosma a fost dus la camera de primiri urgenţe a Spitalului orăşenesc Câmpina, însă medicul care l-a exameninat ar fi refuzat să îl interneze în acest spital, recomandând transferul la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, unde şeful CJ Prahova a fost internat în secţia de Cardiologie. Medicii nu au făcut public diagnosticul pus preşedintelui CJ Prahova, însă surse medicale spun că acesta a suferit un puseu de tensiune.
În dosarul în care a fost reţinut Cosma, procurorii DNA au început urmărirea penală pentru trafic de influenţă împotriva fiului acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, iar procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), Tiberiu Niţu, a transmis, marţi, ministrului Justiţiei referatul DNA privindu-l pe Vlad Cosma pentru a cere încuviinţarea arestării preventive a acestuia.
Vlad şi Mircea Cosma sunt urmăriţi penal pentru trafic de influenţă, fiind acuzaţi de DNA că ar fi cerut şi primit peste 4,4 milioane de lei de la reprezentanţii unor societăţi comerciale, denunţători în cauză.
"Sumele de bani au fost pretinse în schimbul intervenţiei la factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influenţă, respectiv preşedintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatăl inculpatului Cosma Vlad Alexandru), astfel încât societăţile respective să obţină de la instituţia publică lucrări şi servicii curente supraevaluate, de întreţinere a drumurilor publice sau a drumurilor judeţene pe timp de iarnă, dar şi decontarea, cu prioritate, a unor lucrări deja efectuate în temeiul unor contracte anterioare. Contractele erau supraevaluate tocmai pentru a se asigura sumele reprezentând «comisioanele» conform înţelegerilor cu cei doi inculpaţi", susţin procurorii DNA.
Mircea Cosma, în vârstă de 68 de ani, se află la al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova. El a deţinut această funcţie în perioada 2000 - 2004, fiind ales atunci de membrii Consiliului Judeţean în urma înţelegerilor politice. În mandatul 2004 - 2008, când preşedinte al CJ Prahova a fost Florin Anghel, reprezentant al PC, Cosma a fost ales vicepreşedinte al CJ Prahova, funcţie din care a demisionat, rămânând consilier judeţean. După o perioadă în care nu s-a aflat în prim-planul politicii locale, în august 2009 Mircea Cosma a preluat conducerea organizaţiei Prahova a PSD, înlăturându-l din această funcţie pe fostul ministru de interne Marian Săniuţă, care din momentul congresului în care Cosma a fost ales nu s-a mai implicat în activitatea PSD, ulterior demisionând din acest partid. La alegerile din 2012, Cosma a fost reales preşedinte al CJ Prahova.
De asemenea, Mircea Cosma este vicepreşedinte al PSD la nivel naţional.
Citește pe alephnews.ro: Donald Tusk, premierul Poloniei, avertizează că amenințarea unui Al Treilea Război Mondial este „serioasă și reală”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Intră România în Schengen din ianuarie? Momentul decisiv ar putea fi reprezentat de discuția de la Budapesta
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
CANCAN.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe