- Home
- Social
- (12.07.2020, 09:00)
- Eugenia Foarfecă
Misiune imposibilă în sistemul sanitar: Să muţi dintr-o parte în alta medicii pe care nu îi ai
- Senatorii jurişti au dezbătut ieri timp de 8 ore Legea privind carantinarea şi izolarea
- Preşedintele Colegiului Medicilor i-a cerut lui Raed Arafat să ia acordul conducerii spitalelor de unde vor fi detaşaţi medicii
- Raed Arafat a explicat că Legea trebuie să rămână neschimbată pentru a gestiona eficient nevoia de personal
- Dr. Gheorghe Borcean: Luaţi acordul instituţiei de unde pleacă medicul, s-ar putea să lăsaţi un loc descoperit
- Dr. Raed Arafat: Riscăm să plimbăm bolnavii şi să ne moară pe drumuri
Urmărește
6104 afișări
Misiune imposibilă în sistemul sanitar: să muţi dintr-o parte în alta medicii pe care nu îi ai
8 ore. Atât au dezbătut senatorii jurişti noua Lege privind carantina şi izolarea. Unul dintre cele mai aprinse momente al dezbaterii a fost cel legat de detaşarea obligatorie pentru 30 de zile a personalului medical în zonele deficitare.
Secretarul de stat în MAI, medicul Raed Arafat, a stat faţă în faţă cu Preşedintele Colegiului Naţional al Medicilor, dr. Gheorghe Borcean. Acesta l-a rugat pe Arafat să se ceară acordul conducerii spitalului de unde vor fi detaşaţi medicii, astfel încât acele unităţi să nu rămână descoperite.
Deşi păreau că s-au înţeles azi noapte, de dimineaţă lucrurile s-au schimbat. Senatorii PSD au amânat o decizie finală până luni. Aşteaptă de la medicul Arafat şi de la Cătălin Predoiu un document în care să scrie clar ce state europene te obligă să stai în spital dacă eşti bolnav, cu sau fără simptome şi în ce state medicii sunt detaşaţi obligatoriu.
În timp ce dezbaterile pe noua Lege se prelungesc, mai mulţi medici au semnat o scrisoare deschisă în care spun că este nedrept să fie detaşaţi fără să-şi dea acordul şi că nu vor să ia decizii în privinţa libertăţii pacienţilor.
Dr. Raed Arafat, ministru secretar de stat: Trebuie lăsată forma asta pentru că la un moment este posibil să ajungem, din patriotisme locale, din control al personalului pe plan local, să-mi spună cineva eu nu las medicii mei să plece, sunt centre cu zeci de rezidenţi în anumite specialităţi care foarte greu au acceptat să ne lase să luăm măcar 3-4 rezidenţi să-i ducem în altă parte să-i ajute pe colegii lor
Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România: Luaţi acordul cel puţin al instituţiei de unde pleacă medicul, s-ar putea să-i lăsaţi în aceeaşi situaţie unde l-aţi duce pe medic, să lăsaţi un loc descoperit, aduceţi-vă aminte, nu spun să faceţi la fel, că în Franţa, Germania, Spania, au mutat bolnavii când nu au mai putut să facă faţă
Dr. Raed Arafat, ministru secretar de stat: Riscăm să plimbăm bolnavii şi să ne moară pe drumuri, şi cu unii dinttre ei chiar s-a întâmplat în perioada asta, pentru că nu toţi suportă transportul, şi riscăm să nu organizăm răspunsul în mod corect
Dr. Alina Martău, medic de urgenţă la Piteşti, semnatar al scrisorii deschise: Nu poţi să impui unui medic să plece, să-şi lase familie, copii. Dacă iei un singur medic dintr-un orăşel mic, nu va mai avea linie de gardă, că probabil acolo sunt doar doi care lucrează aşa cum pot şi se descurcă cum pot, vor lăsa zone care nu vor mai avea medici iarăşi.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe