14:06
Potrivit Poliţiei Tulcea, accidentul s-a produs marţi pe Drumul Judeţean 222 Agighiol- Tulcea, unde o maşină condusă de o tânără de 18 ani a ieşit de pe şosea, din cauza vitezei neadaptate.
Maşina a lovit un copac, după care s-a răsturnat pe marginea drumului.
În urma accidentului fata de la volan şi două pasagere, în vârstă de 16 şi 17 ani, au fost rănite.
Tânăra care conducea maşina nu avea permis.
Surse locale spun că fetele sunt colege de şcoală.