Pe măsură ce pandemia ce coronavirus se răspândeşte în Europa, o ţară continuă să rămână o anomalie, scrie Bloomberg.
În ciuda a peste 25.000 de cazuri de infectare, care o poziţionează pe locul cinci, în clasamentul mondial, Germania continuă să declare o rată a mortalităţii de numai 0,4%, potrivit datelor colectate de Bloomberg de la autorităţile publice de sănătate. Spre comparaţie, în Italia, epicentrul pandemiei din Europei, rata mortalităţii este de 9,5%.
Există mai multe aspecte care pot explica faptul că Germania constituie o excepţie, dar toate au ca numitor comun o stare de fapt: COVID-19 nu a afectat într-o prea mare măsură vârstnicii şi persoanele vulnerabile din acest stat.
Autorităţile germane continuă să testeze asiduu, iar mai mult de 80% dintre persoanele infectate au sub 60 de ani. În Italia, ţară ce are o structură demografică similară Germaniei, virusul i-a afectat în special pe vârstnici.
Împreună, cele două ţări sunt cel mai bun exemplu că sfaturile autorităţilor de pretutindeni ca persoanele vârstnice să fie protejate sunt perfect întemeiate. În Italia, peste 70% din cei testaţi pozitiv au peste 50 de ani. În Germania, 82% dintre cei infectaţi sunt persoane cu vârste sub 60 de ani. Însă perspectiva ca virusul i-ar putea afecta şi pe vârstnici, îngrijorează autorităţile din Germania.
„Ne aflăm de abia în faza de început a pandemiei”, a declarat Lothar Wieler, preşedinte al Institutului Robert Koch.
Până acum, virusul a infectat 350.000 de persoane de-a lungul globului şi a provocat peste 16.000 de decese.