Contractul vizează închirierea personalului, a autovehiculelor, utilajelor şi echipamentelor pentru prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor naţionale şi a poleiului.
Autovehiculele vor fi împărţite pe raza Regionalei de Drumuri şi Poduri Timişoara la centrele din Arad, Caransebeş, Deva , Orşova şi Timişoara.
Contractul nu va fi finanţat din fonduri europene, iar data pentru începerea procedurilor de adjudecare a fost prevăzută la 29 octombrie.
Valoarea în euro a fost calculată la cursul de referinţă anunţat vineri de Banca Naţională a României, de 3,5330 lei/euro.
Totodată, CNADNR va organiza o licitaţie pentru a achiziţiona servicii de transport auto pentru sare industrială în vrac, pentru drumuri, necesară activităţii de iarnă, valoarea estimativă a contractului fiind de 2,67 milioane lei.
La sfârşitul săptămânii trecute, compania a anunţat că intenţionează să achiziţioneze material antiderapant pentru iarna 2008-2009 şi servicii de transport al acestuia pentru Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara, valoarea estimativă a contractului fiind 2,3 milioane lei.