- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Miting al motocicliştilor, pentru un trafic mai sigur - GALERIE FOTO şi VIDEO
Zeci de motociclişti au participat, sâmbătă, la marşuri organizate în Bucureşti, Sibiu şi Bistriţa, acţiunile făcând parte din campania la nivel naţional "Motocicliştii există în trafic".
Miting al motocicliştilor, pentru un trafic mai sigur (Imagine: Mediafax Foto)
ULTIMELE ȘTIRI
-
România se alătură pe deplin spațiului Schengen începând cu ianuarie 2025
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Alegeri prezidenţiale 2024. Ce arată cele mai recente sondaje publicate. Cine ar putea intra în turul doi
-
Bucureştenii decid viitorul oraşului: Referendum crucial în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale. Iată ce trebuie să ştii
Peste 200 de motociclişti au participat la un miting în Capitală
Mitingul a fost organizat de Asociaţia Motocicliştilor din România (AMR), care continuă campania începută anul trecut, determinată de creşterea numărului de motociclete în trafic şi a accidentelor în care sunt implicate autovehicule cu două roţi.
Motocicliştii prezenţi, sâmbătă, în Piaţa Constituţiei au semnat şi o petiţie prin care solicită introducerea RCA cu valabilitate de o lună pentru cei care circulă ocazional, aceasta urmând să fie depusă la Guvern.
AMR a organizat acţiuni similare şi în principalele oraşe ale ţării, unde au fost lipite afişe cu mesaje antiaccidente şi de conştientizare, adresate în special celorlalţi participanţi la trafic şi au fost împărţite pliante cu mesajul campaniei.
În urmă cu două săptămâni, aproape 1.000 de motociclişti au traversat Capitala într-un marş organizat pentru un trafic mai sigur şi pentru mai multă toleranţă între şoferii de maşini şi cei de motociclete.
Motocicliştii au mers atunci în marş pe traseul Piaţa Presei Libere, Piaţa Arcul de Triumf, Piaţa Charles de Gaulle, Piaţa Victoriei, Piaţa Romana şi retur pe aceeaşi rută.
În primele trei luni ale acestui an s-au înregistrat 80 de accidente în care au fost implicaţi motociclişti, cu 50 mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Comparativ cu anul 2008, când şi-au pierdut viaţa şase persoane în astfel de accidente, în acesta an nu a fost înregistrat niciun deces şi a scăzut, totodată, şi numărul răniţilor grav şi al celor cu leziuni uşoare.
Marş al motocicliştilor la Sibiu, pentru sensibilizarea şoferilor
Aproximativ 150 de motociclişti au participat, sâmbătă, la un marş prin Sibiu pentru a-i sensibiliza pe şoferi asupra prezenţei lor în trafic şi pentru prevenirea accidentelor rutiere.
"Este o campanie antiaccidente organizată la nivel naţional. Campania a fost iniţiată de Asociaţia Motocicliştilor din România şi are un scop dublu şi anume: vrem să atragem atenţia că participăm şi noi la trafic, să-i rugăm pe conducătorii auto să se asigure când execută manevrele de mers, dar, în acelaşi timp, să atenţionăm şi motocicliştii asupra importanţei purtării echipamentului, conducerii preventive şi respectarea vitezei legale", a declarat Alina Mitrea, reprezentant al organizatorilor.
Chiar dacă au avut sau nu probleme în trafic, motocicliştii sibieni au vrut să fie împreună şi să demonstreze că în trafic au loc şi ei, şi şoferii de autoturisme.
Poliţiştii i-au însoţit pe motociclişti pe tot parcursul marşului pentru ca acesta să se desfăşoare fără probleme. La fiecare intersecţie de pe traseu, câte un poliţist din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere a asigurat controlul traficului rutier, astfel încât coloana de motociclişti să îşi continue activitatea în mod fluent, pe tot parcursul manifestării.
Concomitent, pe toată durata manifestării, la fiecare intersecţie, poliţişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţişti de proximitate, împreună cu membrii Clubului de Motociclişti "Avatar" Sibiu, au distribuit şoferilor pliante cu conţinut informativ-preventiv însoţite de recomandări preventive.
"Poliţia însoţeşte coloana de motociclişti pe tot traseul manifestării şi asigură modul de fluidizare a traficului rutier pe timpul desfăşurării acestei acţiuni. Acţiunea se subscrie programului naţional de prevenire a accidentelor rutiere în care pot fi implicaţi motociclişti", a declarat inspectorul Christian Stanciu, din cadrul Serviciului de Prevenire a IPJ Sibiu.
Potrivit datelor furnizate de Poliţia Rutieră Sibiu, de la începutul anului, în municipiul Sibiu au avut loc trei accidente grave cu motociclişti şi mopedişti în urma cărora o persoană a murit şi alte trei au fost grav rănite.
Bistriţa: Motociclişti au străbătut oraşul cu banderole negre pe braţe
La Bistriţa, peste 70 de motociclişti au străbătut oraşul, în coloană, cu banderole negre pe braţe în semn de doliu după ce o tânără a murit de curând în urma unui accident în care a fost implicată o motocicletă.
Motocicliştii s-au adunat la o benzinărie, situată în vecinătatea DN 17, drumul pe care, în 29 martie, Veronica, o tânără de 25 de ani, din Bistriţa, şi-a pierdut viaţa în timp ce se afla pe o motocicletă, lovită de un şofer neatent.
De altfel, organizatorul mitigului, Nicu Hoha, a declarat că motocicliştii au decis să poarte fotografii ale Veronicăi lipite pe motociclete şi banderole negre pe braţe pe tot parcursul celor două ore în care a avut loc mitingul.
La finalul marşului, motocicliştii s-au întors în locul din care au plecat şi au mers pe DN 17 până în satul Livezile, unde a murit tânăra. În memoria ei, motocicliştii au aprins lumânări pe care le-au aşezat pe şosea.
Mitingul s-a încheiat la ora 12.00 fără incidente, pe tot parcursul lui, motocicliştii fiind însoţiţi de echipaje ale Poliţiei Rutiere.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO