MITING ANTI-USL: 2000 de oameni au protestat în Piaţa Revoluţiei. Blaga: Avem nevoie de Băsescu la Cotroceni. MRU: Suntem pregătiţi să ne luăm ţara înapoi

Majoritatea celor 2.000 de participanţi la mitingul PDL din Bucureşti au plecat din Piaţa Revoluţiei, unde se mai află aproximativ 200 de persoane. Cei mai mulţi au început să plece începând cu ora 19.15, după terminarea discursurilor liderilor PDL.

Urmărește
4546 afișări
Imaginea articolului MITING ANTI-USL: 2000 de oameni au protestat în Piaţa Revoluţiei. Blaga: Avem nevoie de Băsescu la Cotroceni. MRU: Suntem pregătiţi să ne luăm ţara înapoi

MITING ANTI-USL: 2000 de oameni s-au adunat în Piaţa Revoluţiei. Blaga: Îl vom apăra pe Băsescu, avem nevoie de el la Cotroceni (Imagine: Silviu Matei/Mediafax foto)

O mare parte a lor, veniţi din ţară pentru acest miting, au părăsit piaţa cu autocarele care îi aduseseră în Capitală.

UPDATE 19.30 - Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a făcut un apel la mobilizarea cetăţenilor, cărora le-a cerut să nu mai tacă, să fie "supăraţi" şi să protesteze în fiecare zi, el fiind aclamat de manifestanţi.

"Bine aţi revenit la Bucureşti, acum e timpul să revenim noi în politică, acum e timpul Pieţei Universităţii din nou", a spus Ungureanu, manifestanţii scandând "Unitate!".

"E aceasta România pe care vi-o doriţi şi dumneavoastră? E aceasta România pe care o dorim copiilor noştri?", i-a întrebat Ungureanu pe participanţi, care au răspuns: "Nu".

"Suntem pregătiţi să facem tot ce putem pentru a ne lua ţara înapoi?", a continuat Ungureanu, răspunsul fiind: "Da".

"Ţara noastră arată altfel - nu e o ţară a hoţiei, nu e o ţară în care oricine vrea poate ajunge în Parlament. Aceasta e ţara lor, iar ei sunt puţin şi noi suntem mulţi", a mai spus Ungureanu.

El a fost aclamat de manifestanţi, care au scandat "MRU".

UPDATE 19.00 - Europarlamentarul PDL Monica Macovei a spus la mitingul anti-USL că românii trebuie să fie treji, să se adune, să protesteze, să lupte, să iasă în stradă dacă vor ca peste noapte să se trezească tot în democraţie.

"Noi trebuie să fim treji, să venim, să ne adunăm, să protestăm, să luptăm. Am venit să-mi apăr ţara pentru că mi-e frică, din 3 iulie mi-e frică încontinuu de dictatură, de statul capturat", a spus Macovei, manifestanţii strigând "Nu ne este frică!".

UPDATE 18.50 - Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda a spus că eurodeputaţii au vorbit zilele acestea la Bruxelles despre România în termeni ca "haos, atac la statul de drept, dezordine, ruşine, Belarus".

"Vin chiar de la Parlamentul European, acolo sunt deputaţi din 27 de ţări şi zilele astea toţi au vorbit despre România. Am să vă spun în ce termeni au vorbit. Au spus aşa: haos, atac la statul de drept, dezordine, ruşine, Belarus. Vă place?", a spus Cristian Preda.

UPDATE 18.35 - O femeie care participa, joi seară, la mitingul anti-USL din Piaţa Revoluţiei a leşinat. Ea a fost scoasă din mulţime şi dusă la ambulanţă pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

UPDATE 18.30 - Preşedintele PDL, Vasile Blaga, le-a spus participanţilor la mitingul anti-USL din Piaţa Revoluţiei, că îl vor apăra pe Traian Băsescu la referendum pentru că este nevooie de acesta la Cotroceni până în 2014 ca să apere statul de drept, manifestanţii strigând "Băsescu!".

- "Aici suntem români care vom lăsa toate orgoliile la o parte şi vom construi o alianţă politică care să se opună blocului de stânga. (...) Suntem oameni care îl vom apăra pe Traian Băsescu la referendum pentru că avem nevoie de Băsescu la Cotroceni până în 2014 să apere statul de drept", a spus Vasile Blaga, manifestânţii strigând în mai multe rânduri "Băsescu!".

Aproximativ 2.000 de oameni s-au adunat, joi seara, în Piaţa Revoluţiei, la mitingul anti-USL, majoritatea participanţilor fiind îmbrăcaţi în alb, aşa cum a propus fostul premier Răzvan Mihai Ungureanu.

Pe ecranul din spatele scenei amplasate în Piaţa Revoluţiei au rulat mesaje precum "Statul e în pericol", "Salvaţi statul de drept", "Suspendarea preşedintelui, un abuz", "Salvaţi Arhivele Naţionale".

Pe scenă s-au aflat lideri PDL precum Vasile Blaga, Cristian Preda, Cezar Preda, Mihai Stănişoară, Gheorghe Flutur, Raluca Turcan, Radu F. Alexandru, Theodor Paleologu, Gabriel Berca, Traian Ungureanu, dar şi Aurelian Pavelescu şi Mihail Neamţu, acesta având şi un steag şi două funii de usturoi.

Majoritatea celor care de pe scenă au fost îmbrăcaţi în alb.

Manifestanţilor le-au fost împărţite tricouri cu chipul lui Crin Antonescu, avânt mustaţă gen Hitler, dar şi cu zvastică tăiată.

Participanţi au avut steaguri, dar şi pancarde cu lozinci precum "Respectăm învăţământul românesc, condamnăm impostura şi furtul intelectual!", "Ponta demisia", "Apăr Curtea Constituţională", "respect pentru Curtea Constituţională".

"Doamne ocroteşte-i pe români!" s-a cântat în piaţă.

Mitingul a fost autorizat pentru joi, începând cu ora 18.00, până la ora 21.30, pentru 5.000 de persoane, din care 2.000 din Bucureşti şi 3.000 din provincie, potrivit cererii PDL adresată Primăriei Capitalei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici