Miting cu accente violente împotriva puterii, în jurul Parlamentului, pe o arşiţă neobişnuită - VIDEO, GALERIE FOTO

Un miting al cărui scop era să-i împiedice pe aleşi să meargă în Parlament şi să susţină Guvernul s-a transformat, posibil din cauza căldurii, într-un protest haotic, pe alocuri violent, încheiat cu o sesiune de scuipat şi înjurat ecranele pe care se transmitea în direct Marea Dare-n Gât din plen.

Urmărește
66 afișări
Imaginea articolului Miting cu accente violente împotriva puterii, în jurul Parlamentului, pe o arşiţă neobişnuită - VIDEO, GALERIE FOTO

Miting cu accente violente împotriva puterii, în jurul Parlamentului, pe o arşiţă neobişnuită (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Protestul a început puţin după ora 9.00, când cei adunaţi deja în Parcul Izvor din apropierea Casei Poporului, sediul Parlamentului României, s-au apropiat de gardul instituţiei şi au intrat cuminţi în ţarcurile amenajate pentru ei de jandarmi. Confederaţiile sindicale, cele care s-au ocupat de organizarea evenimentului, şi-au împărţit din timp cele patru porţi principale ale curţii Casei Poporului, două către Senat şi două către Camera Deputaţilor, punctele de maxim interes pentru acţiunea lor de marţi.

În jurul orei 10.00, soarele puternic i-a făcut pe cei deja câteva mii de sindicalişti care se adunaseră în jurul Parlamentului să rămână fie grupaţi în jurul intrărilor, fie să se răsfire în grupuri mici pe sub pomii firavi din zonă, în căutarea disperată după umbră. Astfel că lanţul uman pe mai bine de doi kilometri pe care sindicaliştii îl plănuiau a fost abandonat înainte de vreo tentativă.

Primul semn care anunţa violenţele ce aveau să vină a apărut puţin după ora 10.00, când mai mulţi sindicalişti au forţat cordonul jandarmilor şi au încercat apoi, fără succes, să intre în curtea Parlamentului. Au fost potoliţi şi lucrurile au revenit la normal, însă doar pentru jumătate de oră, când câteva sute de protestatari au spart blocajul jandarmilor şi au năvălit pe Bulevardul Naţiunile Unite, blocând complet traficul.

Zona a fost rapid închisă circulaţiei, iar protestul a continuat. După altă jumătate de oră, protestatarii au avut o nouă tentativă de a forţa porţile spre Parlament. Au făcut proiectile din sticlele goale sau pline de apă, îndreptându-le cu dibăcie spre cordonul de oameni de ordine, s-au împins cu ei, i-au înjurat, i-au scuipat, i-au lovit sau chiar i-au muşcat, la propriu, pe jandarmi, într-un război cu mai multe episoade în care, până la capitulare, nu au reuşit să cucerească reduta care devenise Casa Poporului.

Război care a fost pigmentat cu tot felul de episoade: accidentale sau regizate, hilare sau dramatice.

"Ce faci, Mario? Păi cazi tu? Guvernul trebuia să cadă, nu tu!", i-a spus unul dintre protestatari colegei alături de care se îndrepta spre grupul compact de manifestanţi şi care, în pasul ei grăbit, s-a împiedicat de-o sticlă şi s-a dezechilibrat.

"Luptele" cu jandarmii, scurte dar intense, au fost întrerupte fie de reluarea transmisiei în direct a dezbaterilor şedinţei plenului celor două Camere pe tema moţiunii de cenzură, fie, de vreo două ori, de "coregrafia" unor băieţi de peluză care, animaţi de simţul civic, au defilat pe bulevardul închis purtând în mâini zece ţepe înalte în care fuseseră deja traşi liderii politici ai ţării, sub forma unor păpuşi negre din burete.

Apariţia lor a fost primită cu uimire şi apoi cu aplauze de cei care răguşiseră deja scandând împotriva lui Boc, Băsescu, Videanu, Berceanu sau Udrea, cei care urmează să le taie salariile de bugetari sau pensiile. Totuşi, unii dintre sindicaliştii sau pensionarii protestatari au simţit că cei îmbrăcaţi aidoma celebrilor ku-klux-klan, însă în roşu nu în alb şi purtând ţepe cu păpuşi nu cruci în flăcări, sunt dintr-o altă specie socială, preferând să se retragă şi să-i urmărească de pe margine, de la umbră.

"Ciudaţii" mitingului şi-au scandat lozincile - poate cele mai violente dintre cele care au răsunat, marţi, lângă zidurile de beton încins ale Casei Poporului - şi şi-au incendiat păpuşile-politician cu tot cu ţepe, după care s-au retras.

Video stirileprotv.ro

Defilarea păpuşilor i-a lăsat mască şi pe cei mai rătăciţi oameni din peisajul pestriţ de marţi de la Parlament: un grup de turişti israelieni, cu un ghid care vorbea româneşte binişor şi care avea programare pentru a vizita Casa Poporului a lui Ceauşescu. "Prost moment ne-am ales! Sper să ne lase totuşi să intrăm", a spus ghidul. Îmbrăcat de vacanţă şi purtând pe cap o şapcă imitând un personaj de desen animat, bărbatul, urmat de cei douăzeci şi ceva de turişti care purtau cu toţii căştile aparatelor de recepţie în care-şi auzeau ghidul, şi-a croit curajos drum printre manifestanţii pe care i-a prins într-o pauză de luptă, a vorbit cu jandarmii, a fost găsit pe lista rezervărilor şi, neaşteptat, a fost primit în clădirea asediată.

Grupul, format în majoritate din bătrâni, şi-a făcut loc printre gardurile de protecţie ale Jandarmeriei. "Oamenii sunt obişnuiţi cu propagandă şi cu chestiuni din astea", a explicat, într-o română stricată de accent, ghidul, numărându-şi turiştii care treceau printre pensionare plângând sau printre sindicaliştii ce scandau furios refrenul preferat din ultima lună, "Jos Guvernul!".

Printre apariţiile protestului s-a numărat şi "trimisul lui Dumnezeu pe pământ", un tânăr la vreo 30 şi ceva de ani, îmbrăcat cu o cămaşă descheiată şi purtând pe umăr o cruce iar în mână o sabie, a cărei teacă îi atârna legată la spate. "Sabia Domnului!", spunea el, ori de câte ori străpungea un rău imaginar, fie în direcţia jandarmilor, fie înspre Parlament, fie înspre jurnalişti, fie înspre ecranele pe care puteau fi urmărite imagini live din şedinţa plenului. Şi totul pe fundalul unei muzici religioase ce răsuna din casetofonul pe care-l avea atârnat de el.

Luptele cu jandarmii au făcut şi câteva victime: mai mulţi manifestanţi, majoritatea bătrâni, au avut nevoie de un calmant sau de diferite tratamente medicale pe care le-au primit la maşinile SMURD postate în zonă. Intervenţiile medicilor au fost de fiecare dată salutate de colegii de protest ai celor căzuţi, care lăudau admirativ devotamentul şi corectitudinea echipelor de intervenţie.

Într-un acces de mimetism, după orele prânzului, sindicaliştii grupaţi la intrarea opusă celei dinspre Parcul Izvor, cea din Calea 13 Septembrie, au năvălit şi ei pe stradă, blocând un sens de circulaţie în zonă şi serbând victoria cu câteva zeci de sticle de plastic aruncate în capetele jandarmilor care se încăpăţânau să nu-i lase să se apropie de porţile grele de fier ale curţii Casei Poporului.

Cei de-aici, mai puţini decât cei dinspre Izvor şi parcă mai toropiţi de căldură, au continuat, mai mult anemic, scandările, împotriva tăierilor de pensii şi salarii propuse de Cabinet şi, după circa o oră, s-au lăsat uşor înduplecaţi de unul dintre liderii lor, care i-a îndemnat să plece acasă, promiţându-le că, dacă moţiunea opoziţiei nu va trece, vor dărâma "atădată", "zilele viitoare", Guvernul, tot prin acţiuni de stradă.

După plecarea celor din 13 Septembrie, toţi sindicaliştii care se mai aflau la acea oră la Parlament s-au regrupat la poarta dinspre Parcul Izvor, însă protestul nu a mai degenerat. Obosiţi şi loviţi de căldura năprasnică, cei aproape 500 de oameni au ales, în loc de bătăile cu jandarmii, să urmărească dezbaterile din plen pe ecranele gigantice instalate în zonă de o firmă tocmită de organizatori. Însă nu oricum, ci continuând să blocheze strada şi huiduind fiecare intervenţie a membrilor Cabinetului sau a celor care-l susţin şi aplaudând orice intervenţie a celor din opoziţie.

Aşadar, cam de pe la 13.30, timp de mai bine de două ore, protestatarii au stat grupaţi ciorchine în faţa ecranelor, scuipând şi aruncând cu sticle goale sau alte resturi şi chiar cu portocale în ecranele pe care urmăreau schimbul de replici infinit între foşti şi actuali politicieni de la putere. Apariţia lui Berceanu şi explicaţiile sale poate arogante despre cum predecesorii săi în minister au cheltuit banii de pensii ai amărâţilor i-au înfuriat la culme pe manifestanţi, care au fluierat necontenit, aruncând cu de toate şi arătând tot felul de semne înspre ecrane, spre îngrijorarea organizatorilor. Schimbul de replici între Berceanu, Orban, Blaga, Tăriceanu sau Relu Fenechiu, un ping-pong interesant de urmărit şi pentru DNA, i-a vlăguit pe cei câţiva oameni care încă nu fuseseră răpuşi de căldură, astfel că, după ce au ascultat discursul liderului Dumitru Costin, i-au ascultat îndemnul şi au plecat spre casă, promiţând că se vor întoarce.

Nu au mai aşteptat, spre bucuria jandarmilor, deznodământul şedinţei de plen, unul întocmai pe dos faţă de ce sperau ei să se întâmple, aşadar potenţial generator de noi violenţe.

"Oricum, suntem o ţară de tot rahatul!", a spus, cu obidă, o femeie la vreo 40 de ani rămasă la protest până la sfârşit, nemulţumită de lipsa de solidaritate a românilor. "Trebuia să ieşiţi şi voi astăzi cu noi! Să ieşim toţi! O să vă văd io pe voi în toamnă, când o să chiţăiţi de foame, cum o să ieşiţi în stradă!", propovăduia apocaliptic aceasta, de sub umbrela portocalie cu PDL, dată cadou în campanie în numele actualului ministru de Interne, Vasile Blaga, al cărui nume se putea citi pe ea. Ce-i drept, mesajul de pe umbrelă fusese modificat, femeia adăugând, în grabă, cu un marker negru, laitmotivul ultimei luni: "Jos Guvernul!". Nu a vrut să spună de unde o are; nu a vrut să spună nici măcar dacă a primit-o cadou în vreo campanie electorală, cu atât mai puţin să lămurească dacă a votat influenţată de darul primit.

Material de Ovidiu Vanghele, ovidiuv@mediafax.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici