Mitingul sindicaliştilor din faţa Teatrului Naţional din Craiova s-a încheiat cu un marş de protest

Mitingul sindicaliştilor doljeni s-a încheiat, miercuri seară, cu un marş de protest pe străzile din centrul municipiului Craiova, în fruntea coloanei de aproximativ 1.500 de persoane, aflându-se învăţătoarea Cristiana Anghel din Caracal (Olt), care a stat în greva foamei 70 de zile.

Urmărește
2 afișări

Organizatorii protestului sindicaliştilor doljeni, la care s-au strâns aproape 1.500 de persoane, au reuşit după aproximativ o oră să rezolve problema sonorizării, după ce conducerea Târgului de Carte "Gaudeamus", care are loc la Teatrul Naţional din Craiova, a fost de acord să pună la dispoziţia protestatorilor surse de energie pentru staţiile de amplificare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La miting a ajuns şi învăţătoarea Cristiana Anghel din Caracal, care a stat în greva foamei 70 zile, ea spunând că "trebuie să fie uniţi" şi "să îşi vadă interesul".

"Când am fost în spital am făcut o demonstraţie puerilă. Am rupt un creion. Aveam forţa, cu greu, să rup un creion. Mai multe (creioane) nu aş fi putut. În momentul în care nu suntem uniţi, vor face ce vor din noi. Trebuie să fim uniţi. Trebuie să ne vedem interesul. Ei şi-l urmăresc pe al lor şi şi-l apără, călcând legea. În această ţară nu mai există Constituţie. Au făcut-o dumnealor praf. Trebuie să reinstaurăm domnia Constituţiei", a spus Cristiana Anghel.

Acţiunea sindicaliştilor doljeni s-a încheiat după aproximativ două ore cu un marş de protest care a avut loc pe principalele artere din centrul Craiovei.

Pe tot parcursul marşului, protestatarii au fost flancaţi de jandarmi.

Circulaţia rutieră pe strada A.I Cuza, care trece prin faţa Primăriei Craiova şi a Prefecturii Dolj, precum şi pe bulevardul Calea Bucureşti a fost blocată timp de 20 de minute.

Acţiunea de protest din faţa Teatrului Naţional din Craiova era programată să înceapă la ora 16.00, dar a fost întârziată din cauză că organizatorii manifestaţiei nu au avut acces la sursele de energie electrică de la Teatrul Naţional din Craiova.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici