Testele Naţionale vor fi desfiinţate
Accesul elevilor în clasa a IX-a se va face, din anul şcolar viitor, în funcţie de mediile obţinute la cele trei sau patru – în cazul minorităţilor – teze cu subiect unic, susţinute semestrial, în anul şcolar 2007-2008, de către elevii din clasa a VIII-a şi de media generală a claselor V-VIII.
Pentru elevii care vor intra în această toamnă, în clasa a VIII-a, la începutul lunii septembrie va fi emis un ordin de ministru prin care Testele Naţionale vor fi eliminate, a adăugat Ministerul Educaţiei.
Metodologia de trecere a absolvenţilor din clasa a VIII-a într-a IX-a se va publica la începutul noului an şcolar.