Suceava: Pensionarii militari cer Tribunalului anularea deciziilor de recalculare a pensiilor

Publicat: 30 03. 2011, 17:58
Actualizat: 06 11. 2012, 13:58

Potrivit unui comunicat semnat de preşedinţii celor două filiale ale SCMD Suceava şi Rădăuţi, col.(r) Ion Coca şi col.(r) Vasile Plăcintă, în conţinutul cererii de chemare în judecată a Ministerului Apărării Naţionale şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor, solicită instanţei de judecată să dispună excepţia nulităţii absolute a deciziei de recalculare, respectarea principiilor de drept şi a legislaţiei europene în domeniu, pentru a-şi păstra statutul de militar şi gradele militare şi profesionale pe care le-au obţinut „în anii de pregătire, muncă şi sacrificii”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Facem cunoscut din nou că sistemul de pensie ocupaţională a fost aliniat permanent la legislaţia europeană şi nu a fost «fabricat» după anul 1990. Legea 164/2001 a pensiilor militare (179/2001-pentru poliţişti) au fost concepute cu concursul specialiştilor în domeniu din statele membre NATO şi ai Uniunii Europene, îndeplinind criteriile şi principiile de drept internaţional”, se arată în comunicat.

În document, semnatarii îşi exprimă nemulţumirea faţă de hotărârea pronunţată de completul de judecată al Tribunalului Suceava care, în 21 martie, din oficiu, a ridicat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Suceava, pe care a şi admis-o şi a declinat competenţa spre Tribunalul Bucureşti.

„Apreciem că s-au ignorat în totalitate conţinutul unor articole de lege cu privire la competenţa teritorială”, se arată în comunicat, în care semnatarii acuză că din rea-voinţă toate dosarele vor fi declinate la Tribunalul Bucureşti, iar aceasta va fi instanţa care va declina competenţa spre Tribunalul Suceava ceea ce va prelungi cu cel puţin trei luni perioada de judecată.