MJ cere CSM să-i apere reputaţia judecătoarei argeşene Neacşa

Ministerul Jusrtiţiei (MJ) a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să-i apere reputaţia şi independenţa judecătoarei Ioana Mihaela Neacşa, de la Tribunalul Argeş, cea care a emis mandatul de arestare preventivă pe numele preşedintelui CJ Argeş, Constantin Nicolescu, acuzat de corupţie.

Urmărește
24 afișări

"Ministerul Justiţiei a propus şi solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să se sesizeze din oficiu, în temeiul art. 30 alin. (1) din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi al 75 alin. (1) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, pentru apărarea reputaţiei şi independenţei judecătoarei Ioana Mihaela Neacşa, în raport de declaraţiile publice şi atacurile verbale formulate în zilele anterioare împotriva magistratului de către mai multe persoane publice", informează într-un comunicat de marţi MJ.

Ministerul Justiţiei precizează faptul că orice judecată de valoare asupra dosarelor aflate pe rolul Justiţiei şi a soluţiilor pronunţate în acestea presupune cunoaşterea în detaliu a pieselor fiecărui dosar, precum şi cunoştinţe profesionale corespunzătoare pentru evaluarea lor.

Activitatea de judecată constituie nu numai un serviciu public, ci şi un act profesional complex, care reclamă o calificare profesională corespunzătoare.

"Ministerul Justiţiei face apel la întreg spectrul politic, în special la membrii Parlamentului României, să manifeste reţinere sau cel puţin moderaţie în exprimarea unor aprecieri asupra unor cazuri deduse judecăţii, care nu au fost încă soluţionate printr-o decizie definitivă", se arată în comunicatul citat.

Criticile agresive şi manifestările publice exprimate în legătură cu, şi înaintea pronunţării unor decizii ale Justiţiei, constituie implicit o presiune asupra magistraţilor, care sunt datori să reziste unor astfel de presiuni şi să judece strict în raport de piesele dosarului, prevederile legale şi conştiinţa intimă profesională formată prin aprecierea acestora.

Ameninţările directe sau indirecte formulate la adresa unor magistraţi contravin principiului fundamental al independenţei magistraţilor şi a puterii judecătoreşti, iar poziţia oricărui Minister de Justiţie nu poate fi decât aceea de respingere fermă a acestora.

Independenţa magistraţilor este un principiu fundamental al Justiţiei penale, alături de principiile care reglementează drepturile şi garanţiile procesuale ale învinuiţilor şi inculpaţilor.

"Ministerul Justiţiei îşi menţine poziţia de principiu, potrivit căreia Justiţia trebuie să îşi urmeze cursul imparţială, fără a fi împiedicată de proceduri parlamentare sau presiuni politice, indiferent de natura acestora", se notează în comunicat.

Vineri, 28 ianuarie, Consiliul Superior al Magistraturii - "pentru a veni în întâmpinarea unor speculaţii, interpretări sau deformări bazate pe necunoaştere" - a făcut câteva precizări privind evoluţia profesională a judecătoarei Ioana-Mihaela Neacşa: 1 octombrie 1999-30 iunie 2000 – auditor la Institutul Naţional al Magistraturii; 15 august 2000-7 mai 2002 – judecător stagiar la Judecătoria Constanţa; 7 mai 2002 – numită judecător inamovibil la Judecătoria Medgidia, jud. Constanţa; 1 septembrie 2004 – promovată şi transferată la Tribunalul Argeş.

"Potrivit Regulamentului de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, planificarea permanenţelor se aprobă prin Hotărâre a Colegiului de Conducere. În acest sens, doamna judecător Neacşa a efectuat, la data de 27.01.2011, serviciul de permanenţă, aşa cum rezultă din Hotărârea de Colegiu nr. 28 / 29.11.2010 a Tribunalului Argeş. Tribunalul Argeş a comunicat că aprobarea planificării permanenţelor de către Colegiul de Conducere de la această instanţă se face în orizontul a câte două luni", arăta CSM, ca urmare a acuzaţiilor lansate de lideri politici la adresa magistratei.

"În demersul instituţional de apărare şi promovare a valorilor democratice şi constituţionale", Consiliul Superior al Magistraturii a atras atenţia că "astfel de dezbateri publice bazate pe date şi informaţii eronate sunt de natură să afecteze un act de justiţie independent şi imparţial".

Judecătoarea Neacşa a decis arestarea şefului CJ Argeş, Constantin Nicolescu, motivând că acesta este cercetat pentru "săvârşirea unor fapte de corupţie care au o mare gravitate", acestea ducând "la diminuarea prestigiului de care ar trebui să se bucure autorităţile publice".

"Reţinem că asupra inculpatului planează şi suspiciunea săvârşirii unor fapte de corupţie care în opinia instanţei, au o mare gravitate, dată fiind repetabilitatea şi amploarea acestora, modalitatea şi împrejurările concrete de sărvârşire a presupuselor fapte - utilizarea calităţii de funcţionar public în scopul obţinerii unor foloase cu titlu de mită - care duc la diminuarea prestigiului de care ar trebui să se bucure autorităţile publice, ce au menirea să deservescă cetăţenii acestei ţări cu respectarea dispoziţiilor legale", se arată în motivarea deciziei din 27 ianuarie a judecătoarei Neacşa de la Tribunalului Argeş, prin care Constantin Nicolescu a fost arestat pentru 29 de zile.

Nicolescu este acuzat şi cercetat de către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru că ar fi luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro pentru patru unităţi de învăţământ, în baza unor acte false potrivit cărora acestea ar fi fost afectate de inundaţiile din 2005 şi a atribuit contractul de reabilitare unei firme a familiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici