- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (08.09.2020, 13:59)
- Gabriel Pecheanu
MJ pune în dezbatere primele trei proiecte de modificare a legilor Justiţiei
Ministerul Justiţiei a elaborat 3 proiecte de lege, respectiv “Justiţie în Pandemie”, unul referitor la Parchetul European şi altul privind alinierea regulilor privind concursurile la INM cu cerinţele CCR.
Urmărește
910 afișări
MJ pune în dezbatere primele trei proiecte de modificare a legilor Justiţiei
”Aceste proiecte constituie o <Uvertură> pentru altele care vor urma”, spune Cătălin Predoiu.
„Ministerul Justiţiei a finalizat trei proiecte de lege importante pentru sistemul judiciar, primele dintr-o serie care va fi comunicată public pe parcursul lunilor septembrie şi octombrie. Un prim proiect de lege ar putea fi denumit <Justiţie în Pandemie>. Pandemia a creat probleme suplimentare în instanţe şi parchete. Proiectul <Justiţie în Pandemie> propune o serie de rezolvări, prin instituirea de reguli de procedură care să fie desfăşurate la distanţă prin intermediul tehnologiei de comunicaţii. Ne-am propus să facem “viaţa mai uşoară” şi celor care se judecă, cetăţenilor şi persoanelor juridice, dar şi magistraţilor şi avocaţilor implicaţi în actul de justiţie. Pe lângă construcţiile legislative imaginate în minister, am primit idei şi de la unele asociatii ale magistraţilor. Probabil că vom cuprinde în proiect şi alte idei primite în dezbaterea publică. Proiectul <Justiţie în Pandemie> este astfel lansat în dezbatere publică”, anunţă ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.
Un al doilea proiect lansat este cel privind Parchetul European.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
„Această instituţie va opera şi în România, după ce va fi pusă în funcţiune oficial şi efectiv. Proiectul “EPPO” îşi propune să asigure sprijinul operaţiunilor Parchetului European în România prin DNA, păstrând în acelaşi timp independenţa DNA şi funcţionalitatea sa pentru propriile anchete. E un proiect echilibrat. El trebuie adoptat cât mai repede, pentru a avea disponibil cadrul normativ românesc în paralel cu operaţionalizarea la nivel european. La fel procedează şi celelalte state membre ale Uniunii Europene. Proiectul “EPPO” a parcurs etapa dezbaterii publice şi se află de câteva zile pe circuitul de avizare, inclusiv CSM, urmând sa fie înaintat ulterior Guvernului”, mai spune ministrul Justiţiei.
Cel de-al treilea proiect reprezintă alinierea regulilor privind concursurile la INM cu cerinţele dintr-o recentă decizie a CCR.
„Dar proiectul nu se limitează la emanciparea unor reguli de desfăşurare a concursurilor la INM de la rang de regulament CSM la rang de lege, aşa cum a cerut decizia CCR. Adăugăm şi alte reforme în acest proiect, deplasând centrul de greutate al procesului de selecţie către INM, aşa cum este şi normal, ţinând cont de rolul constituţional limitat al CSM şi de funcţia sa constituţională esenţială, de garant al independenţei Justiţiei. CSM este garantul independenţei justiţiei, INM este instituţia specializată care asigură selecţia şi pregătirea viitorilor magistraţi. Proiectul “INM” a fost dezbătut public şi avizat cu observaţii de către CSM, se află în circuitul de avizare inter- ministerial şi va fi înaintat către Guvern. Aceste trei proiecte constituie o “Uvertură” pentru altele care vor urma şi la care încă lucrăm în minister. Legile justiţiei se află încă în lucru, vor fi propuse în dezbatere publică în partea a doua a lunii Septembrie, în orice caz până la finalul lunii Septembrie, conchide Predoiu.
Concret, proiectul de lege privind reguli speciale de procedură pe perioada Pandemiei SARS-CoV-2 ”Justiţie în Pandemie” include o serie de reguli de procedură care au mai funcţionat temporar pe durata decretelor prezidenţiale privind starea de urgenţă, dar şi unele noi privind desfăşurarea unor acte de procedură la distanţă, prin intermediul tehnologiilor.
Potrivit MInisterului Justiţiei, proiectul introduce ca reguli temporare, pe durata stării de alertă:
În materie civilă:
- când este posibil, cu acordul părţilor, instanţele judecătoreşti pot hotărî ca şedinţele de judecată să se desfăşoare prin mijloace de telecomunicaţie audiovizuală;
- cel care asistă sau reprezintă partea, traducătorul sau interpretul poate participa la şedinţa de judecată desfăşurată prin mijloacele amintite, chiar fără a fi prezent fizic lângă parte;
- lista proceselor întocmită pentru fiecare şedinţă de judecată va cuprinde, de regulă, şi intervalele orare orientative pentru strigarea fiecărei cauze în parte, citaţia cuprinzând menţiunea corespunzătoare;
- pentru judecarea proceselor, instanţele judecătoreşti, ţinând seama de împrejurări, pot fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta sau chiar în aceeaşi zi;
- când este posibil, dosarul cauzei se trimite instanţei delegate în format electronic;
- când este posibil, prin grija instanţei, şedinţele de judecată publice se transmit în direct, prin mijloace audiovideo care garantează securitatea, integritatea şi calitatea transmisiunii, pe portalul instanţelor de judecată.
În materie penală:
- posibilitatea ca persoanele private de libertate (arestate preventiv, aflate în executarea unei pedepse privative de libertate sau a unei măsuri educative privative de libertate) să fie audiate prin videoconferinţă la locul de deţinere fără a fi necesar acordul acestora, dacă organul judiciar apreciază că audierea prin acest mijloc nu aduce atingere bunei desfăşurări a procesului ori drepturilor şi intereselor părţilor;
- posibilitatea ca alte persoane decât cele private de libertate să fie audiate şi prin videoconferinţă, însă numai cu acordul acestora, aspect care le va fi adus la cunoştinţă fie cu ocazia primei audieri, fie printr-o înştiinţare comunicată telefonic, prin e-mail sau prin alte asemenea mijloace, persoana în cauză fiind întrebată dacă îşi manifestă acordul în acest sens.
„Participanţii la actul de justiţie îşi pot reprezenta şi apăra drepturile şi interesele, respectiv magistraţii şi avocaţii, celelalte profesii implicate în actul de justiţie îşi pot desfăşura funcţiunile şi activităţile de la distanţă, prin intermediul tehnologiei, protejându-se astfel împotriva contaminării cu virusul Sars-Cov-2. Dincolo de protecţia sanitară, aceste reguli permit desfăşurarea cu celeritate a actului de justiţie, dar şi cu efectuarea anumitor economii de resurse de timp şi bani sau cu mai buna lor gestionare a resurselor umane de către instituţii. Proiectul a valorificat şi propuneri venite din partea magistraţilor. Stadiul procedurilor de avizare a proiectului Proiectul a fost lansat în dezbatere publică, afişat pe site-ul Ministerului Justiţiei şi, după consultări cu toţi cei interesaţi, va fi transmis către CSM şi Ministere pentru avizare”, exemplifică MJ.
După publicarea proiectelor pe site-ul Ministerului Justiţiei până la finalul lunii septembrie, Ministerul Justiţiei va organiza largi consultări cu asociaţiile profesionale ale magistraţilor, sindicatele grefierilor, Comisia Europeană, GRECO etc, înainte de a fi transmis CSM, unde, de asemenea, vor avea loc largi consultări şi discuţii pe marginea proiectelor.
„Ministerul Justiţiei va urmări obţinerea unui parteneriat instituţional şi politic larg în susţinerea ulterioară a proiectelor în Parlament”, se arată în finalul comunicatului
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Orașul din România în care va ninge 3 zile neîncetat, începând chiar de astăzi. Prognoza meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe