- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
MJ: Vom analiza Raportul privind starea justiţiei, era necesară o dezbatere în prealabil
Ministerul Justiţiei susţine că a luat act de publicarea pe site-ul CSM a Raportului privind starea Justiţiei în 2010 şi că va prezenta un punct de vedere oficial după ce îl va analiza, precizând însă că era necesar ca măcar şefii instanţelor şi parchetelor să fi fost consultaţi în prealabil.
Ministerul Justiţiei a luat act de publicarea pe site-ul CSM în data de 6 aprilie 2011 a unui voluminos Raport privind starea Justiţiei în anul 2010, cuprinzând un număr impresionant de pagini şi îşi va preciza punctul de vedere oficial asupra variantei finale însuşite de redactorii acestui raport, după studierea sa în detaliu, în cel mai scurt timp de la data publicării sale, informează MJ într-un comunicat transmis joi.
Ministerul precizează însă că nu îşi însuşeşte concluziile variantei publicate pe site-ul CSM până la analiza sa temeinică şi consideră că adoptarea de către Plenul CSM a raportului anual privind starea Justiţiei ar trebui precedată de o dezbatere serioasă, într-un termen rezonabil de la data publicării variantei finale a acestuia, necesar studierii şi analizei sale temeinice de către toţi cei interesaţi.
"Aceasta ar constitui o diferenţă notabilă faţă de practica CSM de până acum, de a adopta raportul privind starea Justiţiei pe baza unei simple prezentări în Plen de către Preşedintele CSM şi ar face diferenţa necesară faţă de conţinutul Raportului privind activitatea CSM 2005 - 2010, adoptat şi publicat deja de CSM în anul 2010", susţine Ministerul Justiţiei în comunicat.
Ministerul Justiţiei ia act de prevederile art.38 alin.(6) din Legea nr.317/2004, republicată, conform cărora "Consiliul Superior al Magistraturii elaborează anual un raport privind starea Justiţiei şi un
raport privind activitatea proprie, pe care le prezintă Camerelor reunite ale Parlamentului României, până la data de 15 februarie a anului următor şi le publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a şi pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii."
"Faţă de importanţa documentului şi a concluziilor sale, precum şi faţă de faptul că ar urma să fie prezentat Parlamentului, Ministerul Justiţiei consideră necesar ca cel puţin şefii instanţelor şi parchetelor să fie consultaţi în prealabil adoptării raportului de către Plenul CSM, având în vedere că raportul fixează coordonate importante privind evoluţiile sistemului judiciar şi politicile viitoare", conchide MJ.
Preşedintele CSM va face o conferinţă de presă, joi, pe tema Raportului privind starea justiţiei pe anul 2010, postat pe pagina oficială de internet a Consiliului Superior al Magistraturii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Elena Lasconi răspunde acuzaţiilor lui Georgescu privind implicarea României în războiul din Ucraina
-
Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri
-
Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO