Primele informaţii arată că cele zece persoane – şapte copii şi trei adulţi – sunt din Piteşti şi fac parte dintr-un grup de turişti care s-au cazat duminică la un hotel din Piscu Negru, unde ar fi urmat să rămână până joi.
Potrivit directorului Serviciului de Ambulanţă Argeş, dr. Luminiţa Paul, turiştii au fost stabilizaţi la faţa locului, după care au fost preluaţi, luni seară, de mai multe ambulanţe, fiind trimişi la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judetean din Piteşti.
"Turiştii aveau dureri de cap, vărsături, scaune diareice şi o stare generală proastă, iar adulţii au sunat imediat la 112, cerând ajutor. Din primele cercetări rezultă că au mâncat la micul dejun o omletă şi urmează să se stabilească dacă din această cauză li s-a făcut rău sau dacă li s-a făcut rău după masa de prânz pe care au servit-o în altă parte decât în unitatea în care s-au cazat", a declarat directorul Serviciului de Ambulanţă Argeş.
Membrii grupului le-au spus medicilor că după masa de dimineaţă au plecat în zona Capra, unde au făcut exerciţii în aer liber, după care au servit prânzul acolo.
La Piscu Negru s-a deplasat o echipă a Direcţiei de Sănătate Publică Argeş şi a Direcţiei Sanitar-Veterinare, care a început verificări pentru a stabili dacă produsele consumate de copii şi adulţi erau alterate, primele concluzii fiind că ouăle din care fusese făcută omleta erau proaspete şi aveau certificat de garanţie, fiind cumpărate de la un supermarket din zonă.