Mohammad Munaf, căutat de Interpol

"La data de 24 aprilie 2008, cetăţeanul irakian şi american Mohammad Munaf a fost condamnat de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I Penală la o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani închisoare pentru acte de terorism săvârşite atât pe teritoriul ţării cât şi în afara acestuia, împotriva unor cetăţeni români", se arată într-un comunicat de joi al MJ.

Hotărârea de condamnare a rămas definitivă la data de 16 mai 2008, prin nerecurare (Munaf nu a făcut recurs la instanţa superioară-n.r.) şi a devenit executorie la aceeaşi dată, când a fost emis împotriva lui Mohammad Munaf mandatul de executare a pedepsei închisorii.

Conform Biroului Naţional Interpol, Mohammad Munaf este urmărit internaţional, mai spune sursa citată, care subliniază că Ministerul Justiţiei, precum şi autorităţile române cu responsabilităţi în materie au depus şi depun toate eforturile pentru a se asigura înfăptuirea Justiţiei şi pentru punerea în executare a hotărârii de condamnare pronunţate de instanţele române, având în vedere cadrul cooperării judiciare internaţionale în materie penală.

"Ministerul Justiţiei nu a fost informat până în prezent de către autorităţile judiciare irakiene cu privire la soluţia pronunţată de instanţa irakiană", afirmă MJ.

Mohammad Munaf a fost ghid pentru Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, răpiţi, în 28 martie 2005, în Irak. Munaf a fost luat ostatic alături de aceştia timp de 55 de zile şi a fost arestat de armata americană, după eliberarea lor, fiind bănuit de complicitate în răpirea românilor, alături de alte cinci persoane.

În urma unui proces în Irak, în primă instanţă, Munaf (având dublă cetăţenie irakiană şi americană, fiind rezident şi căsătorit în România, la momentul organizării răpirii românilor-n.r.) a fost condamnat la moarte prin spânzurare, decizie ce a fost contestată de acuzat.

Astfel, Curtea Federală de Casaţie irakiană a decis, în 29 ianuarie 2008, că hotărârea de condamnare la moarte prin spânzurare a lui Munaf şi a celorlaţi cinci acuzaţi a avut la bază vicii de procedură (inclusiv transcriere greşită a numelor) şi erori în aplicarea legii şi a stabilit anularea acesteia. Astfel, Curtea a anulat decizia de condamnare la moarte.

Decizia Curţii de Casaţie, publicată la 19 februarie 2008, descrie evenimentele care au urmat răpirii ziariştilor, conform documentelor de anchetă şi urmărire. Astfel, cei trei ziarişti români au fost răpiţi, la 28 martie 2005, în apropierea cartierului Jami'a, în timp ce se aflau în maşina condusă de Mohammad Munaf. "După ce au negociat cu autorităţile române şi au primit o răscumpărare, răpitorii au eliberat victimele", notează documentul, conform traducerii în engleză depuse la Curtea Supremă a Statelor Unite.

Comisia Publică a Curţii de Casaţie Federale irakiene afirmă că declaraţiile victimelor răpirii nu au fost confirmate de documente în cursul investigaţiei, deoarece ziariştii au plecat în România după eliberare, însă reprezentantul Ambasadei Române a oferit mărturii privind incidentul. În urma anchetei, s-a stabilit că răpirea a fost planificată în România, de omul de afaceri sirian Hayssam Omar (Haytham al Umar), care l-a trimis pe fratele său, Muhammad Khaled al Umar, în Irak, ca om de legătură cu răpitorii.

În timpul interogatoriilor, trei dintre acuzaţi au recunoscut că au participat la răpirea ziariştilor, însă în cazul celorlalţi trei, printre care se numără şi Munaf, "tribunalul nu a stabilit rolul jucat în răpire, ceea ce impunea extinderea anchetei şi, dacă este nevoie, susţinerea prin documente a declaraţiilor celorlalţi inculpaţi , ca martori împotriva acestora".

În plus, Curtea de Casaţie apreciază că tribunalul ar fi trebuit să depună eforturi pentru documentarea declaraţiilor victimelor răpirii, prin procură sau mijloace de comunicare moderne, şi ar fi trebuit să precizeze numele lor pe baza unor documente oficiale", deoarece numele victimelor răpirii diferă în documentele Curţii.

Curtea de Casaţie adaugă că, potrivit deciziei de condamnare, identitatea autorilor răpirii a fost stabilită după arestarea lui Muhammad Khaled al Umar şi confesiunea acestuia, dar declaraţia lui nu mai poate fi găsită în dosarul cazului. Tribunalul ar fi trebuit să susţină cu documente declaraţiile acestuia ca martor împotriva celorlalţi acuzaţi.

În plus Curtea de Casaţie mai remarcă şi alte erori în documentaţia cazului, inclusiv date scrise greşit.

Ţinând cont de faptul că tribunalul a luat o decizie în acest caz înainte de a încheia ancheta, dar şi de celelalte deficienţe semnalate, Curtea de Casaţie irakiană a decis anularea tuturor deciziilor pronunţate în acest caz, acuzaţii urmând însă să rămână în custodie până la încheierea noii cercetări a cazului.

Între timp, instanţa română i-a condamnat, în lipsă, pe Omar Hayssam la 20 de ani de detenţie, iar pe Mohammad Munaf la zece ani de închisoare (în cazul său apreciindu-se că a colaborat cu autorităţile-n.r.), pentru fapte de terorism.

Hayssam a reuşit să fugă, în timpul cercetării sale judecătoreşti, la Bucureşti, fugind cu ajutorul unui conaţional care l-a ascuns pe un vas. El se află în Siria, potrivit oficialilor, care fac demersuri de obţinere a extrădării sirianului.

Munaf a fost deţinut într-o tabără americană de pe teritoriul Irakului, familia sa încercând să transfere judecarea procesului său în competenţa instanţei SUA.

Munaf nu a avut dreptul de a compărea în faţa unei instanţe din Statele Unite, deoarece se afla în custodia forţelor multinaţionale, şi nu a celor americane. Washingtonul şi-a bazat pledoaria pe un verdict pronunţat de Curtea Supremă în 1948 într-un caz similar, în baza căruia instanţele americane nu aveau jurisdicţie de examinare a unor petiţii depuse de prizonieri japonezi deţinuţi de forţele aliate în cursul celui de-al doilea război mondial, relatează săptămânalul US News and World Report.

Astfel, în urma achitării pronunţate din 2008, de către justiţia irakiană, Munaf a fost eliberat, însă România nu deţine acord de extrădare cu acest stat.