Sorin Oancea, directorul general al postului de televiziune B1 Tv, a ajuns, marţi, la sediul DNA unde a fost audiat ca martor în dosarul lui Ludovic Orban.
„Le-am declarat procurorilor că am avut mai multe discuţii cu domnul Orban, i-am declarat doamnei procuror că nu am avut discuţii despre bani sau condiţii comerciale şi i-am spus că nu avem ce să ne reproşăm noi, ca televiziune, şi eu, ca persoană. Părerea mea e că e o răzbunare între oameni politici şi oameni de afaceri. Ultima întâlnirea a fost în vinerea înainte de a fi chemat dânsul la audiere. Nu am discutat despre niciun fel de sumă de bani pentru că e ilegal. La birou a fost întâlnirea. Pare a fi o răzbunare. Doi oameni vorbesc despre un al treilea. Asta e o tâmpenie. Aşa am înţeles din comunicatul DNA. Eu nu văd ca o răzbunare pe mine ci ca pe o razbunare pe Ludovic Orban. O văd ca o răzbunare politică. Cum ar veni, el cerea bani pentru mine sau pentru B1 Tv. De ce să ceri bani cash pentru o televiziune când poţi face un contract?”, a declarat Sorin Oancea după ce a fost audiat de procurorii DNA.
În aceeaşi cauză a dat declaraţii ca martor şi acţionarul postului de televiziune Realitatea Tv, Cozmin Guşă.
„Realitatea nu a cerut şi nu i s-au oferit bani, nu au existat aceste lucruri. Nu există intermediar în relaţie dintre mine şi Ludovic Orban că ne cunoaştem de mult. A fost un eveniment nefericit în cariera lui Ludovic Orban, regret ceea ce i s-a întâmplat. Prezenţa politicienilor nu se face contra cost, doar producţiile televizate, care înseamnă cheltuieli, conform legii. Legea este foarte proastă pentru că obligă nişte entităţi private să presteze pe gratis pentru produsul partidului care, de obiceri, este un rebut”, a declarat Cozmin Guşă după audieri.
Ludovic Orban a fost pus sub control judiciar de DNA fiind acuzat că a solicitat unui om de afaceri suma de 50.000 de euro pentru campania electorală din vara anului 2016. “La data de 1 martie 2016, inculpatul Orban Ludovic, prim–vicepreşedinte al unui partid, a contactat un om de afaceri pe care îl cunoştea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic candidează la funcţia de primar al municipiului Bucureşti”, au susţinut procurorii DNA într-un comunicat de presă.
Banii ar fi fost ceruţi pentru a fi remişi către două posturi de televiziune, „cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menţionat, cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului. Inculpatul Orban Ludovic a precizat că are nevoie de suma solicitată în aproximativ una – două săptămâni”, mai arată DNA.
Potrivit procurorilor, omul de afaceri a acceptat să îi dea suma cerută lui Ludovic Orban „în considerarea funcţiei de conducere pe care Orban Ludovic o deţine în cadrul unui partid şi a potenţialului de intervenţie al acestuia în domenii de interes în afacerile controlate de acest om de afaceri”.
Ludovic Orban a contestat la instanţa supremă măsura preventivă urmând ca judecătorii să decidă daca îi ridică sau nu controlul judiciar.