Ziua de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române prin articolul 50 din Legea numărul 218 din 23 aprilie 2002, se arată într-un comunicat de presă de vineri al Poliţiei Române.
Alegerea acestei zile este legată de simbolul Bunei Vestiri, aflat pe primul steag al Marii Agii, însemn ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.
Totodată, în anul 1822, domnitorul Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihaiţă Filipescu, şeful poliţiei din acele timpuri, drapelul pe care era cusută sigla Steagului Agiei, legalizând, astfel, funcţionarea instituţiei. Alături de siglă se afla o ghirlandă din aur în interiorul căreia era prezentată Maica Domnului, înaintea Arhanghelului Gabriel, care îi aducea vestea cea bună (Buna Vestire).
În anul 1831, prin Regulamentele Organice, Agia a devenit Poliţie şi s-a creat Poliţia din Capitală, atribuţiile fiind ordinea, paza oraşului în timpul nopţii, păstrarea liniştii şi supravegherea tuturor persoanelor care intrau în oraş.
„Într-o formă sau alta, sub diferite denumiri, simţindu-se nevoia statornicirii unor norme şi reguli de ordine şi siguranţă, de funcţionare în linişte şi pace, Poliţia, ca instituţie, a însoţit statul în toate orânduirile cunoscute de istorie”, se precizează în comunicatul citat.
Printre evenimentele organizate de Ziua Poliţiei Române se numără o expoziţie de tehnică şi echipamente, organizată vineri dimineaţă, la sediul Secţiei 11 Poliţie, pentru copiii de la un centru de plasament. De asemenea, vineri după-amiază, între orele 14.00 şi 16.00, are loc o expoziţie similară pentru publicul larg, într-un mall bucureştean din cartierul Cotroceni.