- Home
- Social
- PLOIEŞTI , (31.10.2019, 10:31)
- Laura Petrescu
Momente de panică într-un troleibuz la Ploieşti: Călătorii au fost evacuaţi după ce un tânăr a pulverizat spray lacrimogen
Un tânăr de 17 ani a pulverizat, din teribilism, spray lacrimogen într-un troleibuz oprit într-o staţie din Ploieşti, lângă sediul Poliţiei Locale. Călătorii au fost imediat evacuaţi.

Un tânăr a pulverizat spray lacrimogen într-un troleibuz, la Ploieşti. Călătorii au fost evacuaţi
Şeful Poliţiei Locale Ploieşti, Adrian Vaida, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că incidentul s-a petrecut într-un troleibuz care circulă pe traseul 44, de la Gara de Sud din Ploieşti spre centrul oraşului.
Un tânăr de 17 ani, din Brazi, însoţit de un alt băiat, a pulverizat spray lacrimogen. Imediat, toţi călătorii au fost evacuaţi.
„Troleibuzul era oprit în staţie, lângă sediul Poliţiei Locale. O persoană care a văzut ce s-a întâmplat ne-a sesizat. Tânărul a fost găsit în apropierea staţiei şi recunoscut de cei prezenţi. A făcut-o din teribilism”, a declarat Vaida.
Potrivit acestuia, tânărul a primit o amendă de 250 de lei.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO

CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe