- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (16.02.2015, 17:41)
- Catalin Lupasteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Monica Iacob Ridzi, CONDAMNATĂ DEFINITIV la 5 ani de închisoare cu executare. Ridzi S-A PREDAT la Poliţia judeţeană Cluj
Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, luni, de ICCJ, la 5 ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului, iar fosta ei consilieră Ioana Vârsta a primit o pedeapsă tot de 5 ani. Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că Ridzi s-a predat, luni după-amiază, la Poliţia judeţeană Cluj şi va fi încarcerată la secţia exterioară a Penitenciarului Gherla din Cluj-Napoca.
Urmărește
19828 afișări
Monica Iacob Ridzi (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
UPDATE 19:01 - Monica Iacob Ridzi va fi încarcerată la secţia exterioară a Penitenciarului Gherla din Cluj-Napoca
Monica Iacob Ridzi, condamnată definitiv, luni, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare, va fi încarcerată la secţia exterioară a Penitenciarului Gherla din Cluj-Napoca, unde va rămâne pe perioada carantinei, respectiv 21 de zile, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
COVID a fost scăpat dintr-un laborator din China, potrivit FBI. Agenția nu a avut voie să-l informeze pe Biden
-
Petrişor Peiu: Guvernul Ciolacu II începe cu austeritate
-
Diana Buzoianu, deputată USR: Nu am fugit de la guvernare, dar noi voiam nişte soluţii concrete
-
Revoluţia AI vine din China! DeepSeek V3 depăşeşte GPT-4 şi redefineşte limitele tehnologiei
Potrivit surselor citate, Monica Iacob Ridzi s-a predat la Poliţia Judeţeană Cluj luni, la ora 17.50, ea venind împreună cu soţul său, Tiberiu Iacob Ridzi.
"În urmă cu puţin timp, Monica Iacob Ridzi a fost depusă la secţia exterioară a Penitenciarului Gherla, din Cluj-Napoca, unde va sta în carantină 21 de zile. După această perioadă, o comisie de disciplină urmează să-i stabilească regimul de detenţie în care îşi va executa pedeapsa - închis, semi-deschis, închis sau maximă siguranţă, precum şi locul unde va fi încarcerată", a declarat corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla, Dan Donciu.
După pronunţarea deciziei de condamnare, mandatul de executare a pedepsei pentru Ridzi a ajuns la Poliţie în Petroşani, unde aceasta îşi are domiciliul. Monica Iacob Ridzi şi soţul acesteia, Tiberiu Iacob Ridzi, care este primarul municipiului Petroşani, locuiesc într-un apartament situat în partea de nord a oraşului. Surse locale spuneau însă că Monica Iacob Ridzi, care este deputat UNPR, locuieşte mai mult în Bucureşti, unde unul dintre cei doi copii ai familiei urmează un tratament.
UPDATE 18:39 - Elena Vârsta s-a predat la Arestul Poliţiei Capitalei
Fosta consilieră a Monicăi Iacob Ridzi Elena Vârsta, condamnată definitiv la cinci ani de închisoare cu executare alături de fostul ministru, s-a predat, luni seară, la Arestul central al Poliţiei Capitalei.
UPDATE 18:04 - Monica Iacob Ridzi s-a predat la Poliţia judeţeană Cluj
Monica Iacob Ridzi, condamnată definitiv, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare, s-a predat, luni după-amiază, la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
După pronunţarea deciziei de condamnare, mandatul de executare a pedepsei pentru Ridzi a ajuns la Poliţie în Petroşani, unde aceasta îşi are domiciliul.
Mandatul pentru Elena Vârsta, care are de executat tot cinci ani de închisoare, a ajuns la Poliţia Capitalei.
UPDATE 17:41 - Monica Iacob Ridzi s-a predat la Poliţie - surse
Monica Iacob Ridzi, condamnată definitiv, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare, s-a predat, luni după-amiază, la Poliţie, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Şeful Poliţiei Petroşani: Aşteptăm comunicarea de la ICCJ pentru a putea merge la locuinţa lui Ridzi
Titel Brăgaru, şeful Poliţiei Petroşani, localitatea de domiciliu a Monicăi Iacob Ridzi, afirmă că poliţiştii aşteaptă comunicarea scrisă de la ICCJ privind condamnarea fostului ministru pentru a putea merge la locuinţa acesteia, surse locale afirmând că Ridzi s-ar afla la Petroşani.
"Aşteptăm comunicarea de la ICCJ şi atunci vom aplica prevederile legale. Până atunci nu acţionăm în niciun fel", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Titel Brăgaru, comandantul Poliţiei Petroşani.
Potrivit sursei citate, numai după ce există o comunicare scrisă poliţiştii se pot deplasa la adresa de domiciliu a Monicăi Iacob Ridzi, pentru a pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei, în cazul în care fostul ministru nu se predă.
Monica Iacob Ridzi şi soţul acesteia, Tiberiu Iacob Ridzi, care este primarul municipiului Petroşani, locuiesc într-un apartament situat în partea de nord a oraşului. Surse locale spun însă că Monica Iacob Ridzi, care este deputat UNPR, locuieşte mai mult în Bucureşti, unde unul dintre cei doi copii ai familiei urmează un tratament. Aceleaşi surse spun că luni Monica Iacob Ridzi s-ar afla la Petroşani.
Citeşte şi:
ANALIZĂ: Delapidarea de 2,7 milioane de lei, plătită cu cinci ani de închisoare de Ridzi
Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a condamnat-o pe fosta consilieră a lui Ridzi, Ioana Elena Vârsta, la cinci ani de închisoare cu executare, tot pentru abuz în serviciu. Instanţa a menţinut astfel pedeapsa dispusă, în 27 ianuarie 2014, de instanţa supremă.
Pedeapsă cu executare a primit şi George Răzvan Nica Udangiu, asociat şi administrator la SC Artisan Consulting SRL şi SC Compania de Publicitate Mark SRL, acesta fiind condamnat la trei ani de închisoare cu executare şi doi ani interzicerea unor drepturi.
Paul Diaconu, fost director al Direcţiei Generale Economice şi Resurse Umane din MTS, în perioada martie - septembrie 2009, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, după ce judecătorii au constatat că acesta şi-a plătit partea de prejudiciu. La fondul dosarului, Diaconu primise o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare cu executare.
"Constată că inculpatul Diaconu Paul a achitat suma de 23.000 lei din prejudiciul cauzat părţii civile Ministerul Tineretului şi Sportului conform ordinelor de plată, suma fiind achitată în contul Trezoreriei sectorului 6 Bucureşti", conform deciziei Completului de cinci judecători al instanţei supreme.
Pedepse cu suspendare au primit şi alţi şase foşti angajaţi ai Ministerului, aceştia rămânând cu pedepsele dispuse la judecarea în fond a cauzei. Astfel, Marius Mihail Mărcuţă, consilier în cadrul Direcţiei Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne (decembrie 2008 - mai 2009), a fost condamnat la trei ani cu suspendare şi doi ani de interzicere a unor drepturi.
Florin Cătălin Mircea, consilier I A în cadrul Direcţiei Buget Contabilitate (decembrie 2008 - ianuarie 2010), a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare şi doi ani de interzicere a unor drepturi. Pedeapsa lui Mărcuţă are un termen de încercare de şase ani.
Octavian Petru Dragomir, director al Direcţiei Buget Contabilitate (decembrie 2008 - ianuarie 2010), a primit trei ani cu suspendare, pedeapsa având un termen de încercare de şase ani.
Claudia Radu, director general al Direcţiei Generale Programe, Proiecte şi Centre pentru Tineret (21 aprilie 2009 - ianuarie 2010), a fost condamnată, cu suspendare, la doi ani şi jumătate plus doi ani de interzicere a unor drepturi, având un termen de încercare de patru ani şi jumătate.
În cazul lui Dan Petre Toia, director al Direcţiei Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne (16 martie 2009- 5 mai 2009), instanţa a stabilit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, termenul de încercare fiind de şase ani.
Daniela Popa, consilier în cadrul Direcţiei de Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne (decembrie 2008 - ianuarie 2010), a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, pentru un termen de încercare de patru ani. Popa fusese condamnată de prima instanţă la un an de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare de trei ani.
Bogdan Petre Iacobescu, asociat şi administrator la SC Artisan Consulting SRL şi SC Compania de Publicitate Mark SRL, firmele contractate pentru organizarea evenimentelor, a fost condamnat la trei ani cu suspendare. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi Cristian Marius Negrea, asociat şi administrator la SC Compania de Publicitate Mark SRL.
Decizia de luni a ICCJ este definitivă, Monica Iacob Ridzi şi Ioana Vârsta urmând să fie încarcerate.
În 27 ianuarie 2014, după aproape doi ani şi nouă luni de la trimiterea dosarului în judecată, un complet de trei judecători de la ICCJ a dispus pedepse cu executare pentru Monica Iacob Ridzi, Ioana Vârsta şi Paul Diaconu. Ceilalţi nouă inculpaţi din dosar, dintre care şase foşti angajaţi ai Ministerului Tineretului şi Sportului, au primit pedepse cu suspendare.
Sentinţa a fost atacată cu apel la Completul de cinci judecători al instanţei supreme, care după patru termene de judecată au dat decizia definitivă în cauză.
Potrivit DNA, în perioada 17 martie - 22 mai 2009, Monica Iacob-Ridzi , în calitate de ordonator principal de credite, ar fi hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel naţional dedicate Zilei Naţionale a Tineretului şi externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect.
În acest scop a fost alocată firmelor Artisan Consulting SRL şi Compania de Publicitate Mark SRL suma de aproximativ 3.120.000 lei, o valoare mult mai mare decât cea solicitată şi aprobată prin buget pentru acest eveniment. Fostul ministru al Tineretului şi Sportului a hotărât, de asemenea, în mod unilateral, ca evenimentele să fie organizate în locuri din Bucureşti, Costineşti şi 39 reşedinţe de judeţ, în care cunoştea că structurile proprii ale ministerului ori alte entităţi publice sau private vor desfăşura manifestări de acest gen, potrivit procurorilor.
De asemenea, procurorii o acuză pe Ridzi că, ulterior declanşării cercetărilor, în 13 iulie 2009, cu ajutorul lui Marius Mihail Mărcuţă, ar fi intervenit să fie şterse din calculatoarele MTS aparţinând unora dintre coinculpaţi date informatice şi fişiere relevante cu privire la organizarea Zilei Tineretului, atât din agendele de poştă electronică, cât şi din memoria calculatoarelor, pentru a împiedica aflarea adevărului.
La data trimiterii dosarului în judecată, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului s-a constituit parte civilă cu suma de 2.736.933,28 lei (640.000 de euro), precizând că îşi rezervă dreptul de a o modifica în funcţie de prejudiciul final stabilit pe baza întregului material probator.
Citeşte şi:
Monica Ridzi, cu o zi înainte de sentinţa în dosarul de corupţie: Altarul de sacrificu are nevoie de al 13-lea ministru
Citește pe alephnews.ro: Drumul spre distracția de Revelion e aglomerat: Rute alternative și sfaturi esențiale pentru un drum sigur spre munte
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: ANALIZĂ: Delapidarea de 2,7 milioane de lei, plătită cu cinci ani de închisoare de Ridzi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe