O româncă urmărită internaţional pentru trafic de persoane, prinsă de poliţişti în Marea Britanie. Era pe lista „Most wanted”
Femeia, în vărstă de 43 de ani, era căutată de oamenii legii pentru că, între 2003 şi 2011, împreună cu opt complici, aceasta a recrutat tinere (unele minore) şi, sub promisiunea asigurării unui loc de muncă, cazare şi masă în Germania, le-au transportat în Republica Cehă unde au fost obligate să se prostitueze.
„Aceasta era urmărită internaţional din 2014, împotriva ei fiind emise 4 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea de către Tribunalul Covasna (5 ani), Tribunalul Harghita (5 ani), Judecătoria Miercurea – Ciuc (2 ani şi 6 luni) şi Tribunalul Mureş (6 ani) pentru trafic de persoane, trafic de minori şi constituire a unui grup organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni”, conform IGPR.
Femeia a fost prinsă miercuri, în oraşul Manchester.
Din data de 18.10.2019 figura şi pe site-ul EUROPOL, în contextul desfăşurării campaniei de mediatizare a persoanelor urmărite ”Crime has no gender”, campanie derulată de EUROPOL în colaborare cu ENFAST (European Network of Fugitive Active Search Teams – Reţeaua Europeană a Unităţilor de Căutare Activă a Urmăriţilor), prin care fiecare stat membru ENFAST a postat o persoană urmărită de sex femeiesc.