Bărbatul din satul Ciorani, comuna Belceşti, a sunat la 112, luni după-amiază şi a anunţat că şi-a ucis mama. Apelul s-a dovedit a fi unul fals şi a fost amendat, în realitate femeia fiind decedată în urmă cu 7 ani.
„La data de 6 ianuarie, în jurul orei 16, am fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112, de către un bărbat de 54 de ani, cu privire la faptul că a ucis-o pe mama sa. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că cele sesizate nu se confirmă. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional, cu amendă, conform O.G. nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă”, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, Ioana Bâlea, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.
Potrivit unor surse, poliţiştii au constatat că apelul nu se confirmă, având în vedere că mama bărbatului a decedat în urmă cu şapte ani.
Bărbatul este cunoscut cu afecţiuni psihice şi a fost dus la Institutul de Psihiatrie Socola.