MONITORUL APĂRĂRII / Totuşi, de ce nu au zburat avioanele F-16

Am vorbit deja decizia luată de comandant, dar să vedem şi ce s-a întâmplat, cum de s-a ajuns în această situaţie şi apoi să judecăm sau, mai bine, să vedem ce trebuie făcut pentru a evita situaţii similare.

Să începem cu infrastructura de aerodrom. Achiziţia avioanelor F-16 nu a însemnat doar cumpărarea a 12 avioane, modernizarea lor şi instruirea personalului navigant şi tehnic, de toate specialităţile, pentru mai multe tipuri de operaţiuni. Desigur, mai sunt armamentul, muniţiile, simulatorul şi pachetul logistic. Dar a mai presupus ceva: modernizarea pistei şi a căilor de rulare, precum şi noi facilităţi de aerodrom. Adică hangare pentru mentenanţă şi pentru păstrarea avioanelor, depozit de hidrazină, sistem de frânare, sisteme de navigaţie şi comunicaţii, precum şi utilaje pentru mentenanţa acestora. Apoi, deoarece majoritatea personalului provenea din alte unităţi, iar condiţiile din Bărăgan sunt aspre (puţini sunt cei care cunosc cu adevărat ce înseamnă Saint Cyr-ul aviaţiei militare!), s-a hotărât să se construiască şi să se reabiliteze facilităţile sociale. Nu chiar cum sunt cele din filmele americane, dar cu un minim de confort.

Principalele lucrări s-au realizat prin programul de investiţii NATO, denumit NSIP (NATO Security, Investment Programme), pentru o bază aeriană destinată aviaţiei de luptă. Criza a afectat şi NATO, aşa că multe investiţii au fost întârziate. Baza de la Borcea fusese propusă de Forţele Aeriene pentru acest program încă din anul 2008. Dar verificarea eligibilităţii, lipsa de fonduri, relaxarea în relaţia cu Rusia sunt elemente care au întârziat finanţarea programului. Decizia de a cumpăra F-16 a contribuit decisiv la obţinerea aprobării fondurilor. Aceasta deoarece una dintre cerinţele de bază pentru eligibilitate era ca statul gazdă să utilizeze în mod curent facilitatea care, la nevoie, urma să fie folosită de Alianţă. Iar cerinţele pentru o bază aeriană de acest fel sunt concepute pentru a opera F-16, unul dintre avioanele cu cele mai multe constrângeri.

S-ar putea pune întrebarea: şi atunci de ce F-16? Pentru că „pe sus” a demonstrat cât de bun este, pentru că este cea mai bună platformă aeriană utilizată în luptă, până acum. Şi pentru că există o „familie” de state europene care operează exact acelaşi tip de avion pe care l-am achiziţionat şi noi. Dar despre achiziţie, ce variante aveam şi ce soluţii, pot spune mai puţine, deoarece am clasificat argumentaţia pregătită a fi prezentată Prim-ministrului de la data deciziei.

Aşadar, România ar fi trebuit să aibă cel puţin o bază pe care să poată zbura F-16, pentru a putea fi siguri că sprijinul aliat este posibil, din punct de vedere tehnic. Dar nu putea accesa fondurile dacă nu avea în dotare astfel de avioane. Iar în logica „dacă tot trebuie să investim în infrastructură pentru a zbura F-16, de ce să nu cumpărăm F-16”, a fost una de eficienţă. Mare parte din infrastructură s-a realizat până la sosirea avioanelor, dar nu tot. Încă se mai lucrează la unele hangare, încă se lucrează la facilităţile sociale, se fac unele lucrări suplimentare pentru corecţie, aşa cum se întâmplă şi la alte lucrări de infrastructură, în România.

(Citeşte continuarea pe monitorulapararii.ro)

(Generalul de aviaţie Ştefan Dănilă, fost pilot de supersonice este fost şef al Statului Major General al Armatei României)