Potrivit lui Morar, analizând cele 21 de cazuri în care inculpaţii au fost achitaţi definitiv, pe alte temeiuri decât cele determinate de dezincriminarea faptelor ori pericolul social al infracţiunii, se constată că pentru o treime din cazuri judecătorii, pe parcursul procesului, au apreciat în sensul existenţei vinovăţiei acestora – comparativ cu un inculpat pe parcursul ciclului procesual, în 2009.
Concret, în 2010, pentru patru dintre inculpaţi au fost condamnaţi de către instanţa de fond, doi dintre inculpaţi au fost condamnaţi de către instanţa de apel, doi inculpaţi au fost achitaţi – cu opinie separată, de condamnare, a unui judecător de la instanţele de control judiciar – (în cazul unui inculpat, opinie separată la instanţele de apel şi în cazul celuilalt inculpat, opinie separată la instanţa de recurs).
Dintre acestea, s-a dispus achitarea definitivă faţă de doi inculpaţi trimişi în judecată în stare de arest preventiv (durata măsurii fiind prelungită în timpul procesului) şi faţă de un inculpat arestat preventiv în cursul urmăririi penale (măsura fiind revocată la şapte zile de la luarea sa).
Morar a afirmat că trimiterea în judecată este imputabilă procurorilor de caz numai în cazul a doi inculpaţi.
În 2010, nu s-au înregistrat hotărâri definitive de restituire a cauzei, comparativ cu tei dosare în 2009.