- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (10.10.2011, 21:19)
- Lucia Efrim ,
Morar: Una dintre cele două judecătoare de la ICCJ a cerut pensionarea
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, a declarat, luni, că una dintre cele două judecătoare de la instanţa supremă puse sub acuzare pentru fapte de corupţie şi-a înaintat cererea de pensionare, de altfel 12 magistraţi acuzaţi au cerut retragerea din magistratură.
![Imaginea articolului Morar: Una dintre cele două judecătoare de la ICCJ a cerut pensionarea](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/8853581/1/justitie-shutterstock.jpg?width=560)
Morar: Una din cele două judecătoare de la ICCJ a cerut pensionarea (Imagine: Shutterstock)
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează acte de urmărire penală faţă de următoarele persoane: Gabriela Victoria Bârsan, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă; Iuliana Puşoiu, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă; Claudia Gherbovan Silinescu, avocat în Baroul Bucureşti, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă şi Gabriel Chriac, om de afaceri, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă.
Surse din magistratură susţin că judecătoarea Iuliana Puşoiu şi-a înaintat cererea de pensionare, Consiliul Superior al Magistraturii urmând să ia act de acest act.
Daniel Morar a afirmat, la TVR, că una dintre judecătoarele cercetate şi-a înaintat cererea de pensionare la fel ca alţi 12 magistraţi faţă de care DNA a declanşat urmărirea penală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Daniel Morar a criticat faptul că magistraţii care sunt condamnaţi definitiv pentru fapte în legătură cu serviciul beneficiază de pensia de serviciu.
El a precizat că ar putea fi o coincidenţă că vorbeşte despre acest fapt în condiţiile în care şi preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a înaintat o propunere de modificare a legii în sensul că procurorii sau judecătorii care au primit condamnări să nu mai beneficieze de pensia de serviciu.
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Horaţius Dumbravă, propune în şedinţa de marţi, modificarea legii, în sensul ca judecătorii sau procurorii condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie sau în legătură cu serviciul ori cei excluşi din magistratură să nu mai beneficieze de pensia de serviciu.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10368/22702753/1/hepta-8039494.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/acc-1739989184.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/screenshot-2025-02-19-181831-1739981932.png?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=8853581&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe