Şeful DNA a subliniat că mai nou ridicarea de excepţii de neconstituţionalitate a prevederilor legale a fost înlocuită cu reclamarea interceptărilor, aşa cum a făcut-o fostul şef al Secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătorul pensionar Florin Costiniu, judecat pentru fapte de corupţie în cazul senatorului PSD Cătălin Voicu.
„Mai nou nu îşi recunosc vocea (inculpaţii-n.r.), nu se mai recunosc în acele interceptări, iar din păcate judecătorii trimit aceste interceptări la expertize”, a afirmat Daniel Morar la TVR.
Pocurorul şef a susţinut că, din punctul de vedere al DNA, se decide fără discernământ trimiterea la expertizare a interceptărilor, fără să se precizeze „ce anume se contestă, nu vor să vizualizeze casetele, imaginile”.
Sunt dosare cu 8.000 de interceptări, expertizarea acestora ar bloca activitatea INEC poate un an, a explicat Morar.
Morar a reclamat faptul că judecătorii trimit automat la expertizare, iar oficialii Comisiei Europene – atunci când evaluaează justiţia română – se întreabă de ce se fac aceste expertize.
„Pur şi simplu e libera lor apreciere (a judecătorilor-n.r.)”, a afirmat Morar, precizând că niciodată nu s-a demonstrat că Parchetul contraface o astfel de probă, expertiza fiind un mijloc de probă.