Moratti spune că Boc i-a propus să facă investiţii în România şi că analizează această posibilitate

Premierul Emil Boc s-a întâlnit, joi, cu preşedintele Internazionale Milano, Massimo Moratti, care, la finalul discuţiilor, a declarat că studiază posibilitatea de a investi în România.

Urmărește
6 afișări

Moratti a precizat că premierul Emil Boc i-a propus să facă investiţii în România şi că, în prezent, analizează pas cu pas această posibilitate.

Întrebat dacă fotbalistul român Cristian Chivu l-a determinat să ia în calcul această variantă, Massimo Moratti a răspuns că jucătorul vorbeşte întotdeauna foarte frumos despre România. În ceea ce priveşte posibilitatea de a prelungi contractul fotbalistului român la Inter Milano, preşedintele clubului a declarat "că va vedea", precizând că şi prim - ministrul Emil Boc a insistat în acest sens.

Preşedintele FC Internazionale Milano, Massimo Moratti, a fost invitat la Ziua Naţională a Italiei, eveniment ce se va celebra joi, la Reşedinţa Italiei de la Bucureşti.

Compania italiană Saras, deţinută de familia Moratti şi condusă de patronul clubului de fotbal Internazionale Milano, Massimo Moratti, are în dezvoltare în Dobrogea proiecte de producţie a energiei în turbine eoliene de aproximativ 160 MW, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa energiei.

Investiţiile în parcurile eoliane pot ajunge la 1,5-1,7 milioane euro pe MW, astfel că pentru construcţia unor capacităţi de 160 MW costurile ar putea depăşi 270 milioane de euro.

Compania italiană Saras deţine 15% din capacitatea de rafinare a petrolului din Italia şi are activităţi şi în sectorul gazului natural lichefiat.

De asemenea, Saras deţine capacităţi de producţie a energiei electrice care livrează o cantitate de 4 TWh pe an, echivalentul a 7% din producţia anuală a României, precum şi fabrici de producţie a biodieselului, cu o capacitate de 200.000 de tone.

Moratti s-a întâlnit miercuri la, Palatul Cotroceni, cu preşedintele Traian Băsescu, care i-a mulţumit pentru investiţiile companiei în România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici