Medicul Florin Roşu a fost numit vineri în funcţia de manager al Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi. Numirea a fost făcută de preşedintele Consiliului Judeţean cu care noul manager a mers în vizită la spitalul modular de la Leţcani, secţia externă a unităţii din Iaşi.
La spitalul dedicat bolnavilor de Covid, Florin Roşu a verificat stadiul lucrărilor de remediere a multiplelor probleme apărute în ultima perioadă.
„Astăzi l-am numit pe medicul Florin Roşu în funcţia de manager al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. Tot astăzi, am fost împreună la Spitalul Modular de la Leţcani care, aşa cum ştiţi, este o secţie externă a Spitalului de Boli Infecţioase.Problema încălzirii a fost rezolvată, dar încă există probleme tehnice şi logistice. Spre exemplu, stocatorul de oxigen încă nu este funcţional pentru că montarea lui depinde de o platformă betonată. Amplasarea la Leţcani a acestui spital modular mai are un neajuns şi anume că este situat în câmp, iar pe timp de iarnă trebuie să luăm în calcul inclusiv montarea de parazăpezi pentru a preveni blocajele în cazul viscolului”, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe.
Florin Roşu este fostul şef al secţiei ATI de la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” Iaşi. El este medic din 2013 în cadrul spitalului pe care acum îl conduce.
Carmen Dorobăţ, fostul manager al spitalului ieşean, a demisionat din funcţie din cauza interdicţiilor impuse de Curtea de Apel prin sentinţa pronunţată în dosarul de corupţie în care a fost condamnată.