Prima pagină » Social » Aproximativ o mie de persoane, la funeraliile militarului ucis în Afganistan

Aproximativ o mie de persoane, la funeraliile militarului ucis în Afganistan

Militarul român ucis în Afganistan a fost înmormântat, duminică după-amiază, cu onoruri militare, în cimitirul din comuna dâmboviţeană Mătăsaru - localitatea natală a tânărului -, la funeralii participând aproximativ o mie de persoane, precum şi ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu.
Aproximativ o mie de persoane, la funeraliile militarului ucis în Afganistan
09 sept. 2007, 15:38, Social

La funeraliile sublocotenentului (p.m.) Aurel Marcu, ucis în Afganistan, au participat circa o mie de persoane, precum şi ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, locţiitorul şefului Statului Major al Armatei, gen. lt. Ioan Sorin, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, gen. lt. Teodor Frunzetti şi comandantul Corpului 1 Armată Teritorial, gen. de brigadă Ion Bârloiu.

Slujba de înmormântare a tânărului a fost oficiată de un sobor de 15 preoţi, în frunte cu IPS Nifon Mihăiţă, arhiepiscopul Târgoviştei.

Trupul neînsulfleţit al sublocotenentului (p.m.) Aurel Marcu, ucis în Afganistan, a ajuns, sâmbătă noaptea, cu un camion militar, în satul Puţul cu Salcia din comuna dâmboviţeană Mătăsaru – localitea natală a tânărului. Duminică dimineaţă, în jurul orei 10.00, în localitate a ajuns un convoi militar format din aproximativ zece maşini ale Armatei, care au participat la funeraliile militarului.

Aurel Marcu a decedat, joi, în provincia Zabul din Afganistan, după ce un transportor amfibiu blindat a trecut peste un dispozitiv exploziv. Alţi patru militari din cadrul Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada”, dislocat în Afganistan, au fost răniţi. El era căsătorit şi avea un copil.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, Decretul privind conferirea, post-mortem, a Ordinului Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război, sublocotenetului Aurel Marcu, ucis în Afganistan.