MOTIVAREA CCR pentru decizia de neconstituţionale a două articole din Codurile Penale

Articole contestate au fost: art.595 din Codul de procedură penală, (excepţie ridicată de Remus Adrian Borza în Dosarul nr.3514/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti) şi art.4 din Codul penal şi art.595 din Codul de procedură penală (excepţie ridicată de Viorel Popescu în Dosarul nr.2499/93/2016 al Tribunalului Ilfov).

Conţinutul celor două articole:

Art.4 din Codul penal: „Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi"

Art.595 alin.(1) din Codul de procedură penală: „(1)Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art.4 şi 6 din Codul penal.”

În motivare se arată că: "art.4 dispune că, dacă legea penală nouă dezincriminează o anumită faptă, executarea pedepselor, măsurilor educative şi măsurilor de siguranţă conţinute într-o hotărâre judecătorească definitivă pronunţate în temeiul legii penale vechi (abrogate) şi toate consecinţele penale ale respectivei hotărâri judecătoreşti încetează. La rândul său, art.595 din Codul de procedură penală prevede că atunci când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri penale întemeiată pe legea penală veche, intervine legea penală nouă dezincriminatoare, instanţa judecătorească de executare aplică art.4 din Codul penal".

Soluţia legislativă criticată nu vizează însă ipoteza în care legea penală incriminatoare este constatată neconstituţională, caz în care ea încetează să mai producă efecte juridice, sau este afectată în orice alt mod printr-o decizie a Curţii Constituţionale (o decizie de constituţionalitate cu o anumită interpretare obligatorie sau considerentele unei decizii).

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, iar dispoziţiile art.595 din Codul de procedură penală cu referire la art.4 din Codul penal afectează prevederile constituţionale, în măsura în care nu permit unui condamnat definitiv într-o cauză penală să ceară aplicarea prevederilor art.4 din Codul penal, în situaţia în care norma de incriminare a unei fapte penale este constatată neconstituţională într-o altă cauză (iar neconstituţionalitatea are ca efect dezincriminarea faptei penale).

Tribunalul Ilfov– Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate se aplică în mod egal tuturor destinatarilor normei juridice, asigurând respectarea principiilor autorităţii de lucru judecat, al securităţii juridice şi al separaţiei puterilor în stat.

Curtea constată că art.4 din Codul penal referitor la Aplicarea legii penale de dezincriminare succede, în economia reglementărilor referitoare la aplicarea în timp a legii penale, principiului
activităţii legii şi reprezintă o primă situaţie derogatorie de la acesta, în sensul producerii efectelor (favorabile destinatarilor normei) unei legi penale şi asupra situaţii lor juridice născute anterior intrării sale în vigoare.

"Astfel, dezincriminările intervin atât prin intermediul abrogării/modificării textelor legale preexistente, dar şi prin intermediul deciziei Curţii Constituţionale prin care se admite excepţia de neconstituţionalitate a unei norme de incriminare, cu consecinţa constatării neconstituţionalităţii întregului text de incriminare", se arată în motivarea Curţii Constituţionale.

Acelaşi document menţionază că: "întrucât efectele deciziei de admitere, pronunţate de Curtea Constituţională, privind o normă de incriminare trebuie să fie imediate, aplicabile atât în cauzele
pendinte, cât şi în cele definitiv judecate, Curtea constată că soluţia legislativă cuprinsă în art.595 alin.(1) din Codul de procedură penală, care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, şi soluţia legislativă cuprinsă în art.4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu efectele unei legi penale de dezincriminare, afectează
dispoziţiile constituţionale".

În motivarea Curţii, judecătoarea Livia Stanciu are opinie separată, printre altele aceasta arătând că: "decizia Curţii Constituţionale nu poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau
situaţiilor juridice deja constituite, întrucât s-ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive. Incidenţa deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional în astfel de cauze ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art.147 alin.(4) din Legea fundamentală (a se vedea
Decizia nr.126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, 51 Partea I, nr.185 din 11 martie 2016, par.24, 25, 27)"