Interceptările anchetatorilor arată că Mircea Beuran a recunoscut „explicit” că în 2018 a primit 10.000 de euro pentru a scoate la concurs un post de asistent universitar la Universitatea de Medicină, spun magistraţii. Judecătorii susţin că se impune ca medicul să fie arestat la domiciliu pentru a fi înlăturată starea de pericol pentru ordinea publică.
„Prin acţiunile sale, inculpatul a transformat o instituţie publică de prestigiu în propria
Magistraţii mai spun că prin astfel de fapte se intreţine iluzia că tinerii absolvenţi îşi pot cumpăra posturile.
„Nu întâmplător, poate, un număr alarmant de tineri (inclusiv absolvenţi ai instituţiilor de medicină) au ales să părăsească ţara, indicând corupţia drept principala cauză a acestui
Mircea Beuran a fost plasat în arest la domiciliu săptămâna trecută. Medicul ar fi primit 10.000 de euro de la denunţătoarea din dosar ca să scoată la concurs un post de asistent universitar în Universitatea de Medicină.